Multisecularele războaie turco-române par să se fi mutat, în ultima vreme, din cărțile de istorie direct pe micile ecrane. În această seară, „Kanal D“ va retransmite, la cererea telespectatorilor, ultimul episod din seria a doua a serialului „Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii“. Difuzată la oră de vârf, reluarea a „scos din luptă“, comedia românească „A doua cădere a Constantinopolului“, care fusese planificată anterior. În plus, Suleyman va lupta, de la egal la egal, cu finala concursului „Românii au talent“, un alt succes de televiziune care, la fiecare episod, a adunat în fața micilor ecrane câteva milioane de telespectatori fideli. Va fi un „război“ pe viață și pe moarte care, spre deosebire de cumplitele confruntări din vremurile de altă dată, nu va aduce învingătorului decât puncte de audiență. Dar, cu toate că se declară „fani“ ai acestei producții tv, foarte puțini sunt admiratorii entuziaști care știu că, în istoria adevărată, fascinantul sultan Suleyman Magnificul a fost rudă prin alianță cu Doamna Chiajna, nepoata lui ?ê?£tefan cel Mare, teribila muiere de neam domnesc, pe care istoricii de azi au numit-o „Doamna de Fier“ a Balcanilor. Ce-i drept, o rudenie prin alianță pe care, este aproape sigur că viitoarele sezoane ale serialului nu o vor pomeni. Dar asta nu înseamnă mare lucru. La vremea ei, viața Doamnei Chiajna a fost într-atât de complexă și de aventuroasă, încât ea însăși ar putea fi eroul principal al unei producții cinematografice care, dacă ar fi bine realizată, s-ar bucura, desigur, de un imens succes de public.
Din stirpea lui ?ê?£tefan cel Mare
Europa secolului XVI: într-o vreme ciudată, în care cele mai înalte dregătorii ale unei ierarhii sociale exclusiviste, erau rezervate doar bărbaților, în Valahia încă medievală a trăit și domnit o femeie teribilă. Specialiștii care studiază această epocă tulbure afirmă că, în acea lume în care doamnele aveau, de obicei, un rol mai ales decorativ, doamna cu pricina avea tenacitatea și tăria de caracter a Caterinei de Medicis, dublată de cruzimea Lucreției Borgia. Cărțile noastre de istorie o numesc „Doamna Chiajna“. Probabil subiectivi, cronicarii valahi Stoica Ludescu și Radu Popescu o descriu pe Doamna Chiajna ca pe o încarnare a răutății și cruzimii absolute. Poate că, la un moment dat, vreunul dintre ei sau dintre membrii familiilor lor, or fi fost prigoniți de apriga doamnă. Deși păstrată peste secole, părerea lor nu are, însă, prea multă importanță: în definitiv, Chiajna nu avea cum să fie nici mai bună, și nici mai rea decât veacul în care a trăit. Este vorba despre veacul în care moarte câtorva mii de oameni martirizați în „Noaptea Sfântului Bartolomeu“ n-a impresionat mai pe nimeni. Venită pe lume în anul 1525, Chiajna se născuse „din os domnesc“: era fiica lui Petru Rareș, așadar nepoata lui ?ê?£tefan cel Mare. Mama ei, Maria-Doamna, a murit pe vremea când fiica sa avea în jur de trei ani. Venită din neamul regilor Serbiei, Elena-Doamna, cea de a doua nevastă a lui Petru Rareș, a încercat să-i dea copilei o educație religioasă, exact așa cum cereau obiceiurile vremii. Dar fără prea mult succes: prin vinele tinerei domnițe clocotea sângele năvalnic moștenit de la bunicul și tatăl ei. În anul 1546, cu puțin timp înaintea morții tatălui ei, Chiajna s-a măritat cu Mircea, fiul lui Radu Vodă cel Mare, pe care istoria îl menționează sub numele de Mircea Vodă Ciobanul, domn în două rânduri al Țării Românești. Unirea lor a fost ceea ce pe atunci se numea o căsnicie rodnică. De-a lungul vremii, cuplul domnesc a avut șapte copii: trei băieți și patru fete – Petru, Anca, Alexandra, Marina, Dobra, Mircea și Radu. Marcată prin câteva episoade de mare cruzime, îndreptate împotriva unor boieri trădători, care au încercat de două ori să-l detroneze, domnia lui Mircea Ciobanul a fost un lung șir de crime. Până la urmă, „Ciobanul“ a fost „debarcat“ în anul 1554, doar atunci când și turcii l-au bănuit de trădare.
Obligați să ia calea exilului, Mircea Vodă și Doamna Cheajna au luat calea exilului. ?ê?£i nu s-au dus oriunde ci exact la Stambul, centrul lumii de atunci. Iar asta se petrecea pe vremea în care, pe tronul „Sublimei Porți“ se afla chiar Suleyman Magnificul, mult admiratul erou al serialului pe care îl vom urmări astă seară. Ajunsă acolo, Chiajna și-a început cariera „diplomatică“. ?ê?£i pe atunci, la fel ca și acum, diplomația era subtila „artă a compromisului“, o artă care folosea, rând pe rând, câștigarea atenției și simpatiei personajelor celor mai influente, intrigile îndreptate împotriva dușmanilor și, mai ales, o ploaie de aur care „ungea“ tot acest complicat mecanism politic. Acolo, Chiajna a avut marea inspirație de a se apropia de „Harem“ și mai ales de cele mai influente dintre „Cadânele“ măritului Sultan. O fi întâlnit-o și pe Roxelana, frumoasa Hurrem din serialul zilelor noastre? Cu siguranță că da! Roxelana a trăit până în anul 1558. La fel ca și în film, ea era soția principală, partenera favorită a Sultanului Suleyman. Era o femeie atotputernică care ținea sub control absolut tot ceea ce se petrecea la Înalta Poartă. Astfel că, fără știința și acordul ei, Doamna Chiajna n-ar fi putut să-și întindă „năvodul“ său „diplomatic“. Ce-și vor fi vorbit cele două Înalte Doamne? Cu siguranță că nu vom afla niciodată. Cert este un singur lucru: în anul 1557, Mircea Ciobanul și Doamna Chiajna au revenit pe tronul Țării Românești. Cea de a două domnie a „Ciobanului“ s-a încheiat în anul 1559, când acesta a murit, zice-se, de moarte bună.
„Am cu ce, bă, am cu ce!“
Această replică stupidă dintr-un șlagăr contemporan la fel de stupid, a fost rostită cândva, aproape cu aceleași cuvinte dar în cu totul alt context. Un context dramatic în care soarta Doamnei Cheajna se juca pe muchie de cuțit, pe viață și pe moarte. Imediat după moarte lui Mircea Vodă Ciobanul, Chiajna l-a urcat pe tronul Valahiei pe fiul său, un copil rămas în istorie sub numele „Petru cel Tânăr“. Revenite din exil, familiile boierilor oropsiți în cele două domnii ale lui Mircea Vodă Ciobanul, l-au atacat pe voievodul adolescent. Pusă în fața acestui cumplit pericol, Chiajna s-a preschimbat într-o fiară, gata de orice cruzime pentru a-și apăra puiul, copilul devenit domnitor peste o țară deosebit de complicată. Ea și-a creat un corp de armată la comanda căreia, lucru nemaiîntâlnit vreodată în toată istoria Valahiei, s-a așezat ea însăși. Prima luptă, pierdută de oastea Doamnei Chiajna s-a dat la Românești. În scurt timp, ea a revenit cu ajutor turcesc trimis de la Rusciuc, și obține victoria, la ?ê?£erpătești. Vechile cronici relatează că, la un moment dat, atunci când turcii i-au luat ostatici pe câțiva dintre copii ei, apriga Doamnă Chiajna și-a ridicat poalele în cap și îndreptată cu fața către convoiul care începuse deja să traverseze Dunărea, i-a sfidat pe toți cu o frază rămasă în legendă: „Luați-i, că am cu ce face alții, păgânilor!“. Departe de a-și accepta înfrângerea, ea pleacă, din nou la Stambul, unde împarte în stânga și în dreapta, nenumărate pungi cu galbeni, „valuta forte“ a acelor vremuri. Manevrele ei dau roade, astfel că, într-un timp relativ rezonabil, Chiajna și fiul ei revin la București, cu firman de domnie. Domnie care avea să dureze doar șapte ani. Ani în care Chiajna a fost adevăratul domnitor al Munteniei. Au fost ani lungi, plini de aventuri în care Chiajna a încercat să-și căsătorească și să-i pună la adăpost pe fiecare dintre urmașii ei. Uneori a nimerit-o bine, alteori căsătoriile au fost doar niște „cacialmale“ aventuroase. Domnia lui Petru cel Tânăr a durat până în primăvara anului 1568, când el și apriga lui mamă au fost scoși din scaunul voievozilor valahi.
Surghiunul urmat de glorie
De astă dată, norocul părea să-și fi întors fața definitiv de la apriga Doamnă Chiajna. După ce „capugiul sultanului“ a venit la București cu firmanul de mazilire, ea și copiii care-i mai erau în preajmă au fost nevoiți să ia calea exilului, surghiunită tocmai în Asia Mică, la Alep. Iar în scurt timp, exilul a dus-o pe Chiajna în sărăcia cea mai lucie. La un moment dat, trecând prin Alep, un cronicar occidental a relatat, prin anul 1570, că a văzut-o pe Chiajna „făcând comerț ambulant cu mărunțișuri, pe străzile orașului“.
În aceste vremuri, situația se schimbase și la Stambul. Sultana Hurem murise încă din anul 1558. Plecat și el dintre cei vii în anul 1566, Suleyman Magnificul fusese urmat la tronul „Sublimei Porți“ de Selim al II-lea, fiul său și al lui Hurrem. Aceasta a domnit până în anul 1574 când, după moartea sa a fost înlocuit de Murat al III-lea. Nepot al măritului Suleyman Magnificul, acesta a fost și „poarta“ prin care norocul a revenit în viața Doamnei Chiajna. Singura dintre fiicele sale rămasă nemăritată era Dobra. Puțin trecută de 20 de ani aceasta era deosebit de frumoasă. Dar și la fel de ambițioasă ca și mama ei. Pe atunci, prin nu se știe ce mijloace, Doamna Chiajna a reușit să-și aducă fiica în anturajul lui Murad, care pe atunci îndeplinea funcția de „sandgeac-bey“, în Magnesia Asiei Mici. Fermecat de frumusețea domniței Dobra, Murad a adus-o în Harem-ul său. Loc de cinste pe care i-l păstrează și după anul 1574 când, după moartea tatălui său, ajunge Sultan al Sublimei Porți. Acolo, repetând parcă soarta excepțională a Sultanei Hurrea, ea a fost, „Cadâna“ favorită a pre-măritului ei soț. Ajunsă în poziția de soacra a sultanului, Doamna Chiajna a devenit un personaj deosebit de important. Ani la rând, prin mâna ei au trecut toate ițele „politichiei“ balcanice. La ea veneau boierii valahi sau moldoveni care unelteau pentru a câștiga tronul într-unul dintre cele două principate. Tot prin mâna ei a trecut soarta bulgarilor și sârbilor care ajunseseră și ei sub ocârmuirea turcească. Ea a murit, în plină glorie, la Stambul, în anul 1588, la vârsta de 63 de ani. Foarte mulți dintre cronicarii de atunci au urât-o și au hulit-o. Dar abia acum, când istoria nu se mai judecă conform unor povești dulcegărite ci exact după tiparele epocii sale, a venit vremea să vedem în Doamna Chiajna exact ceea ce a fost ea cu adevărat: „Doamna de Fier“ a zonei balcanice din vremea ei.
Vasile Surcel
