Home Actualitate Președintele Iohannis i-a dus cadou președintelui Trump o copie a sabiei lui...

Președintele Iohannis i-a dus cadou președintelui Trump o copie a sabiei lui Ștefan cel Mare

DISTRIBUIŢI

Aflat în vizită oficială în Statele Unite, președintele României a primit cadou de la președintele Trump o vază inscripționată cu „The White House” iar el a oferit cadou o copie a spadei lui Ștefan cel Mare.
Ștefan cel Mare a fost cel mai glorios domnitor care a trăit pe pământurile românești. Om de stat, diplomat și conducător militar, Ștefan a domnit în Moldova timp de 47 de ani. Născut la Borzești, pe malul Trotușului, de unde era originară mama sa, în 1438 sau 1439, Ștefan a fost fiul lui Bogdan al II-lea și al Mariei Oltea. După bătălia de la Vaslui din 1475, în care Ștefan a spulberat imensa armată otomană care atacase Moldova, Papa Sixtus al IV lea i-a conferit titlul de ”athleta christi” şi două daruri, un steag de luptă şi o spadă adică o sabie cu două tăișuri, realizată în atelierele armurierilor italieni, fiind binecuvântată personal de Papă.
La 30 de ani de la moartea lui Ștefan, când Petru Rareş a fost alungat de pe tron de Suleyman Magnificul, domnul adus de turci, Ştefan Lăcustă, i-a lăsat pe otomani să jefuiască tezaurul Moldovei. Otomanii au luat cu ei și spada lui Ștefan cel Mare și au instalat-o în palatul sultanului, Topkapî. Autoritățile turcești nu vor să înapoieze spada furată deși au fost deschise tratative în acest sens de autoritățile române însă când Victor Ponta, acest nou Lăcustă Vodă, a ajuns premier a oferit imediat teren pentru construirea unei mega-moschei de către Turcia, primind la schimb NIMIC pentru România dar devenind prieten la cataramă cu „sultanul” Erdogan.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.