
Încă un turnător primește o sinecură de la statul român, via Tăriceanu. Andrei Alexandru, declarat în mai 2011, de către ÎCCJ, definitiv și irevocabil turnător al securității, fost servitor al lui Iliescu și al lui Văcăroiu este de azi, purtătorul de cuvânt al președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
„Acest lucru nu înseamnă că vom renunța la comunicarea directă pe care am avut-o până acum, bună și frecventă. Ea va continua. O să vă stau la dispoziție cu un punct de vedere oficial sau personal pe anumite chestiuni. (…) Orice instituție are și un purtător de cuvânt”, a explicat Tăriceanu.
El a precizat că Andrei Alexandru ocupă de luni această funcție având în vedere experiența jurnalistică pe care o are, „dar și încărcarea din ce în ce mai mare a președintelui Senatului”.
„Începând de astăzi, domnul Andrei Alexandru va fi purtătorul de cuvânt al președintelui Senatului, având în vedere experiența jurnalistică pe care o are, dar și încărcarea din ce în ce mai mare pe care o am în funcția actuală. Am să vă rog foarte mult să nu evitați și să nu ezitați să îl contactați ori de câte ori sunteți interesați de un anumit subiect”, a spus Tăriceanu.