Home Politic Declaratiile politice hazardate au determinat -taxa portocalie- la gaze

Declaratiile politice hazardate au determinat -taxa portocalie- la gaze

DISTRIBUIŢI

Presedintele Departamentului de economie si comert al PSD, Iulian Iancu, a criticat, ieri, modul iresponsabil in care executivul a inteles sa trateze criza alimentarii cu gaze naturale pe fondul conflictului dintre Rusia si Ucraina. Iancu a atras atentia ca aceasta criza a petrolului la nivel mondial si al carei efect l-a resimtit si Romania in urma neintelegerilor dintre cele doua state, va marca secolul 21, iar varful va fi probabil intre 2008 si 2010. -Principala problema la nivelul actualului executiv este sa isi reanalizeze pozitia vizavi de strategia energetica a Romaniei, realizata si asumata de Romania in fata organismelor internationale si a UE. Nu trebuie sa faca altceva decat sa continue proiectele pe care le avem prevazute si care dau solutii sistemului energetic romanesc-, a mai spus liderul Departamentului de economie si comert al PSD. Totusi, acesta si-a exprimat suspiciunile in legatura cu posibilitatile guvernului de a-si asuma o strategie energetica, cerand demiterea acestuia si reluarea activitatii cu un nou guvern, care sa vina cu un nou program.

Iulian Iancu a mai criticat solicitarea premierului de a se trece la un sistem de centrale termice bazate pe carbune, amintind cum, tot Tariceanu declara, pe vremea cand era ministru al industriei, ca nu mai vrea sa auda de centrale termice bazate pe carbune. Pe de alta parte, Iancu a spus ca renuntarea, la momentul respectiv, la centralele pe carbune a insemnat o lipsa totala de viziune, tinand cont de preturile gazelor naturale.

Mai mult, seful pesedist al Departamentului de economie si comert a afirmat ca declaratii hazardate ale liderilor politici romani au fost menite sa supere partenerul rus. Acesta s-a referit la declaratiile facute de presedintele Basescu, care spunea ca Romania poate sa dea gaze ieftine Republicii Moldova. -Daca noi am fi pastrat relatia buna pe care o construisem cu Gazprom, am fi beneficiat si astazi de un pret similar tarilor baltice. Asa, fiecare cetatean plateste cel putin 60 de dolari la 1.000 de metri cubi drept o taxa portocalie-, a mai spus Iancu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.