Dacă Madelaine Albright, fost șef al diplomației americane, și Volker Ruhe, fost ministru german al Apărării, iau în calcul variante de NATO cu Rusia ca stat membru, succesori de-ai lor nu intră neapărat în consonanță cånd e vorba de securitatea euroatlantică, aici incluzånd și viitorul Alianței. Urmașa doamnei Albright, doamna Clinton, susține că NATO trebuie „să investească în descurajare, atåt în descurajarea nucleară, cåt și în apărarea antirachetă“ (un exemplu este și componenta de scut din Romånia), în timp ce actualul ministru de Externe al Germaniei, Guido Westerwelle, se pronunță pentru debarasarea țării sale (și a Europei) de armele nucleare americane, care sunt „o relicvă a războiului rece și nu mai servesc de multă vreme unor scopuri militare“. Pe care variantă ar avea, așadar, de mers, pe cea americană ori pe cea germană?
Oricum, asistăm la un nou episod al confruntării între două școli de gåndire, în care Americii i se reproșează belicismul, iar Europei pacifismul. Politologul Robert Kagan lansase cu cåțiva ani în urmă formula de impact cu americanii care vin de pe Marte și europenii de pe Venus, iar ilustrul său coleg Joseph S. Nye bătea cam în aceeași direcție cånd impunea conceptele de hard power (spre care înclina SUA) și soft power (mai degrabă alte state), recomandånd a doua opțiune, care dezavuează abordarea militară, de forță. În prelungirea acestei discuții, universitarul american Andrew J. Bacevich pledează într-un articol publicat în numărul din martie-aprilie al revistei „Foreign Affairs“ pentru retragerea SUA din NATO, ceea ce ar însemna, între altele, că europenii vor trebui să-și poarte de grija propriei securități. „Europenii de astăzi – și chiar europenii cu o aversiune pronunțată față de război – sunt pe deplin capabili să-și asigure apărarea necesară pentru a refracta o amenințare din Est mult mai redusă. De ce n-ar garanta cetățenii Franței și Germaniei integritatea teritorială a Poloniei și Lituaniei, în loc să li se ceară fără succes acestor europeni să preia responsabilități în altă parte a lumii (de pildă în Afganistan – n.n.), responsabilități pe care ei nu le pot purta și nu le vor?“
Întrebarea universitarului american pare candidă și este, în orice caz, logică și de bun-simț. Este, poate, și un reflex al noii linii politice a administrației Obama de dezangajare a Americii în Europa. Dar atunci, de ce sistem de apărare antirachetă american pe continentul european, în state membre ale NATO? E adevărat, nu în țări vest-europene, care după cum vedem vor să se debaraseze și de armamentul nuclear american de pe teritoriul lor, ci în ceea ce se numește Noua Europă (s-o mai numi oare așa partea noastră de continent?). Vest-europenii evită cu grijă să se pronunțe asupra componentei europene a scutului spațial american și nici măcar NATO nu și-a formulat pånă acum o poziție explicită asupra acestui scut, instalabil în Romånia și pe unde se va mai stabili. Iar în această situație, Romånia, partener strategic al SUA, dar din Europa, merge pe varianta Marte sau pe Venus? Noi de pe ce planetă venim acasă?
