Convorbire cu prof. univ. Elena Marcela Badea
Împreună cu acad. Păun Ion Otiman, Sergiu Vălimăreanu, Ioan Zagrai, Sorina Popescu, Lucian Buzdugan şi Florina Radu ați fost distinsă cu premiul „Marin Drăcea“ al Academiei Române pentru lucrarea „Plante transgenice“. Mai întâi, ce sunt plantele transgenice?
Este una dintre denumirile atribuite plantelor care au fost obținute prin metodele biotehnologiei sau ale ingineriei genetice. Plante care sunt rezultatele unor transferuri de gene realizate în laborator, deci într-un alt mod decât au loc în natură. Se folosesc construcții genetice ce conferă plantelor o serie de proprietăți noi, cum sunt rezistența la un anumit dăunător, valoarea nutritivă mai mare ş.a.
Care a fost drumul până aici?
Odată cu Mendel, fondatorul geneticii, au apărut şi metodele ştiințifice de modificare genetică a plantelor. În timp, au fost elaborate metode noi, care fac posibilă extinderea variabilității genetice şi accelerarea procesului de ameliorare, ajungându-se la o această nouă generație de tehnici. Modificarea genetică prin transfer de gene în eprubetă se aplică atât la plante cât şi la animale.
La om?
Definiția organismului modificat genetic din legislația care reglementează obținerea şi utilizarea acestor organisme exclude omul. Transferul de gene poate fi aplicat însă, pentru terapie genică, şi la om.
De când există o asemenea legislație?
Toate țările semnatare ale Convenției pentru Conservarea Biodiversității au fost obligate să elaboreze o asemenea legislație. Printre ele, şi România, încă din anul 2000. Din 2007, de când suntem în UE, am adoptat, conform Tratatului de Aderare, legislația europeană. În consecință, numai aprobările pentru testarea plantelor transgenice în loturi experimentale se mai acordă la nivel național. Aprobările pentru importul şi cultivarea în scop comercial se acordă la nivelul UE. Conform legislației în vigoare, producătorul unei plante transgenice este obligat să demonstreze că introducerea ei în mediu şi în consum nu afectează mediul şi, respectiv, sănătatea.
Cum se face o asemenea demonstrație?
În mod ştiințific, conform legislației. Informațiile ştiințifice care caracterizează respectivul organism sunt prezentate de producător, într-un dosar tehnic, autorităților implicate în aplicarea prevederilor legislative.
Cine evaluează informațiile ştiințifice?
La nivel UE, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, prin grupul său de specialişti în organisme modificate genetic, iar la nivel național, comisii sau comitete ştiințifice. Pe baza acestei evaluări, se emite o opinie ştiințifică, cu caracter consultativ. Decizia privind importul sau cultivarea unei plante transgenice este politică. Procedura este foarte complicată, dar ceea ce a fost autorizat este considerat sigur atât pentru mediu cât şi pentru consum.
Ce plante au o fost autorizate?
Se află în culturi comerciale, pe milioane de hectare, numai patru specii de plante cultivate: soia, porumbul, rapița şi bumbacul. Acestor plante le au fost conferite prin transgeneză numai două caractere, importante economic: toleranța la un erbicid total şi rezistența la atacurile unui dăunător specific.
Ce se întâmplă cu țara noastră?
Noi putem cultiva şi consuma plante transgenice a căror cultivare în scop comercial a fost autorizată în UE. Există un site al Comisiei Europene unde sunt afişate toate autorizațiile acordate pentru importul unor plante modificate genetic în vederea procesării şi utilizării ca alimente şi/sau furaje.
Ce se cultivă în țara noastră?
La nivelul UE este aprobată cultivarea unei singure plante transgenice – porumbul rezistent la atacurile unui dăunător insidios, care pătrunde în plantă, sapă galerii ce fragilizează tulpinile şi, atunci când ajunge în ştiuleți, favorizează instalarea ciupercilor toxicogene. Suprafețele alocate cultivării acestei plante sunt însă mici, fiind dependente de incidența atacului şi de opțiunea fermierilor.
Să urmărim traseul.
Pentru ca o plantă transgenică să ajungă pe piața Uniunii Europene este necesară, mai întâi, o opinie fundamentată ştiințific, care să-i ateste inocuitatea pentru mediu şi sănătatea consumatorilor. Avizul final aparține Comisiei Europene. Peste tot în lume, utilizarea produselor intrate pe piață depinde de interesele fermierilor, procesatorilor, consumatorilor etc. De pildă, la nivel mondial, soiurile transgenice ocupă aproape 80% din suprafața alocată pentru soia. Prin urmare, pe piața mondială predomină acest produs, din care UE importă milioane de tone ca sursă de proteine pentru creşterea animalelor.
Şi România?
Evident, şi noi utilizăm boabe şi şroturi de soia transgenică al căror import este autorizat la nivelul UE.
Ce consecințe are rezistența la atacurile dăunătorilor, o calitate mult apreciată de cei care folosesc plantele modificare genetic?
În principal, face posibilă renunțarea la tratamentele cu insecticide, care au efecte colaterale, asupra sănătății oamenilor şi asupra biodiversității. Eliminarea tratamentelor mai permite reducerea consumului de combustibil, şi implicit, diminuarea emisiilor de CO2 în atmosferă. Unul dintre avantajele majore este, incontestabil, creşterea producției pe unitatea de suprafață.
Atunci, cum să înțelegem contestațiile celor care sunt împotriva folosirii plantelor modificate genetic. E vorba de necunoaştere?
În primul rând, este vorba de interese economice şi politice. Când ai investit într-o tehnologie, cei care nu au făcut-o se tem că vei acapara o bună parte din piață în detrimentul lor. Când s-a pus problema restrângerii utilizării produselor chimice remanente, companiile chimice din UE au dezvoltat produse mai prietenoase pentru mediu, iar companiile americane au investit în dezvoltarea biotehnologiilor, reuşind să iasă primele pe piață cu plante rezistente la un erbicid total neremanent şi la atacurile unor dăunători. Actualmente şi companii din Europa folosesc biotehnologia pentru obținerea unor plante transgenice, dar şi-au transferat laboratoarele în America pentru că legislația europeană este extrem de restrictivă.
Sunt efecte colaterale atât de îngrijorătoare? Şi mă gândesc şi la cele care apar în timp.
Primele produse au fost lansate în anul 1996. De atunci, au trecut aproape două decenii şi nu s-au înregistrat efecte dăunătoare nici asupra mediului, nici asupra sănătății consumatorilor.
Pot fi efecte asupra mediului? Vă întreb ca om de ştiință şi pentru că ați făcut parte din Comisia pentru Securitate Biologică şi cunoaşteți foarte bine nu doar legislația ci şi situația de pe teren?
Legislația prevede, în nouă puncte, toate aspectele pe care producătorul trebuie să le studieze pentru a putea demonstra că produsul său nu afectează mediul.
Şi efectele pe termen lung?
Legislația prevede obligativitatea monitorizării culturilor şi consumului de plante transgenice, care revine tot producătorului. Comportarea acestor plante în mediu trebuie urmărită conform recomandărilor comitetelor ştiințifice, iar rapoartele de monitorizare sunt puse, anual, la dispoziția autorităților şi publicului.
Până acum nu au fost sesizate modificări de mediu sau alte efecte secundare care să justifice temerile.
Nici vorbă. Citeam, de curând, că în cultura bumbacului convențional se aplică cca 20 de tratamente chimice numai pentru protejarea capsulelor de dăunători. Vă imaginați ce efecte pot avea aceste tratamente asupra biodiversității, ca să nu mai vorbim de impactul economic. Ca specialist în domeniu, vă pot spune că nu există nici un document ştiințific care să ateste existența unor efecte dăunătoare asupra mediului ale plantelor transgenice a căror cultivare a fost autorizată până acum.
Fiindcă tot ați vorbit de interese, nu sunt modificări de „contrabandă“ care să promoveze o anumită imagine?
Tehnologia este foarte scumpă şi este accesibilă numai marilor companii, care au resurse financiare. Companiile mari investesc în plantele de cultură cu piață foarte mare, cum sunt soia, porumbul, bumbacul, rapița. Există şi țări (China, Brazilia etc.) unde se investeşte în aplicarea biotehnologiei la specii de interes local, dar drumul spre piață este destul de lung şi costisitor. Recent, am participat la o reuniune ştiințifică la care au fost prezentate o serie de produse noi, dintre care am reținut un ulei de soia care conține cantități mai mici de acizi graşi nesaturați şi, deci, este benefic pentru sănătate. Un profesor american a vorbit despre prunul rezistent la o viroză întâlnită şi la noi în țară. În America, am văzut un soi de măr rezistent la boli de natură bacteriană întâlnite şi la noi. În crearea acestor produse au investit şi asociațiile de fermieri.
Lucrarea premiată este o sinteză a cercetărilor făcute de specialiştii români. Să spunem că Academia Română a avizat favorabil utilizarea plantelor modificate genetic.
La fel şi Academia de Ştiințe Agricole şi Silvice. Putem spune că avem deja o tradiție, pentru că în intervalul 2000 – 2007 am cultivat soia transgenică. UE a aprobat însă doar importul în vederea consumului, nu şi cultivarea soii transgenice. Prin urmare, nu o mai cultivăm, ci o importăm. În ceea ce priveşte lucrarea, am hotărât să strângem toate rezultatele cercetărilor finanțate din fonduri publice realizate în România cu privire la obținerea, testarea şi utilizarea unor plante transgenice. Am vrut să publicăm exclusiv aceste rezultate din cauză că există opinia, nefundamentată, conform căreia finanțatorul ar influența rezultatele. Rezultate absolut remarcabile au obținut dr. Vălimăreanu, care a izolat o genă ce conferă plantelor rezistență la unii dăunători, dr. Zagrai, care a făcut parte dintr-o echipă internațională ce a obținut prunul rezistent la plumpox, ca şi colectivul de la USAMV din Timişoara, care a obținut linii de cartof rezistente la gândacul din Colorado. Deosebit de prețioasă a fost şi contribuția dr. Lucian Buzdugan, un pionier al utilizării noilor tehnologii la nivelul celei mai mari ferme din Europa.
Oricum, brevetul aparține tot naturii.
Natura este sursa de inspirație a oamenilor de ştiință. Cea mai folosită metodă pentru transferul de gene este copiată din natură.
Reprezintă aceste plante un panaceu?
Nu, sunt doar una dintre soluțiile care pot furniza omenirii hrana de care are nevoie. Cum se ştie, prognozele demografice sunt îngrijorătoare şi, cum nu este cazul să extindem agroecosistemele în detrimentul ecosistemelor, tezaurele de biodiversitate şi plămânii planetei, trebuie să creştem producțiile pe suprafețele alocate în prezent agriculturii.
