– În adunarea generală a membrilor Academiei Române aţi prezentat o dare de seamă atipică. Mă gândesc la metodologia de elaborare şi prezentare, într-o permanentă raportare la statutul Academiei şi la situarea în context naţional şi internaţional. Menirea unui asemenea document este, în principal, de informare. Nu a fost însă doar atât…
– Menirea acestui document a fost ca, pe această baza, să creeze un tablou general a celor întâmplate în Academia Română anul trecut, să semnaleze unele probleme demne de atenţie, să propună acţiuni reactive şi proactive şi, totodată, să fie o invitaţie la exprimarea unor aprecieri şi propuneri. Sursele principale de informaţii au fost rapoartele secţiilor( care se vor publica pe site-ul Academiei: www.academiaromână.ro), ale institutelor de cercetare, Bibliotecii Academiei Române şi Editurii Academiei Române, ale direcţiei economice şi ale tuturor compartimentelor din Academia Română. Darea de seamă a fost distribuită din timp în formă electronică membrilor Academiei, membrilor Consiliului de Coordonare a Cercetării din Academia Română şi, într-o formă preliminară, a fost dezbătută cu conducerile institutelor academice.
– Prin tradiţie, Academia Română are o funcţie de consacrare. Care este situaţia actuală?
– La sfârşitul anului trecut erau 81 membri titulari, 91 corespondenţi, 31 membri de onoare din ţară şi 100 de peste hotare. Am prezentat şi o serie de manifestări ca discursurile de recepţie (acad. Eugen Simion, acad. Marius Sala, acad. Victor Voicu, acad. Gh. Mihăilă, acad. Al. Zub şi acad. Dan Grigorescu), sesiunile omagiale, aniversările unor membri ai Academiei şi conferinţele unor personalităţi de peste hotare (Kjell Espmark, membru al Academiei Regale de Ştiinţe din Suedia, preşedintele Comitetului Nobel pentru literatură, acad. N. Kroo, vicepreşedinte al Academiei Ungare de Ştiinţe s.a.). Au fost amintite adunările generale solemne împreună cu Institutul Franţei şi aniversarea a 140 de ani de la înfiinţarea Academiei Române.
– Să vorbim despre activitatea de cercetare ştiinţifică din cadrul celor 64 de institute şi centre cu 1726 cercetători atestaţi. În ce context trebuie analizată această cercetare?
– Mai întâi, societatea bazatâ pe cunoaştere aşa cum este formulată în strategia de la Lisabona din 2000, revizuită în 2005, care nu e o vorbă lipsită de conţinut ci o ţintă a UE şi, fireşte, a ţării noastre. De reţinut că este importantă conştientizarea societăţii privind marile probleme ce ţin de multiplicarea şi diversificarea organizaţiilor -producătoare de cunoştinţe-, tot atâtea puncte de atracţie pentru tineri. Pe plan naţional, au crescut de cca. trei ori fondurile publice pentru finanţarea cercetării în sistem competitiv şi s-a realizat strategia naţională a cercetării publice. Pe plan internaţional s-a derulat Programul-Cadru (PC-6) de cercetare al UE ( în care 15 institute ale Academiei Române sunt implicate în 33 de proiecte), s-a lansat PC-7 şi s-a înfiinţat Consiliul European al Cercetării. De remarcat că, în prezent, institutele Academiei Române reuşesc să obţină prin concurs cca. o treime din fondurile necesare desfăşurarii activităţii. În urmă cu 5 ani, atragerea de fonduri extrabugetare era foarte mică iar în Programul cadru 5 (FP 5) au fost implicate numai 3 institute în 7 proiecte. E un progres.
O problemă controversată – evaluarea cercetării
O problemă foarte mult discutată este aceea a evaluării.
UE a emis în 2005 -Carta europeană a cercetătorului-, adoptată până acum de Franţa şi Germania. Aceasta conţine între altele şi recomandări pentru evaluarea cercetătorilor individuali după mai multe criterii. Pentru institute există o Hotărâre de Guvern privind -criterii, standarde şi metodologia de evaluare şi atestare a unităţilor de cercetare-dezvoltare- la elaborarea şi experimentarea cărora a participat şi reprezentantul Academiei Române. În darea de seamă s-a propus ca evaluarea fiecărui institut să se facă la 3-4 ani, în -profunzime- cu ajutorul Consiliului de Coordonare al Cercetării din Academia Română; evitarea criteriilor nespecifice, uniforme, indiferente la subdomeniile de specialitate. Rezultatele evaluării institutelor să fie folosite la fundamentarea alocării resurselor, în funcţie de performanţa realizată la nivel instituţional.
– Care sunt problemele deschise?
– Diversitatea domeniilor se asociază uneori cu o comunicare insuficientă. O altă problemă este apariţia multor organizaţii concurente naţionale şi internaţionale care atrag prin diferite mijloace pe tinerii cercetători. De aceea am recomandat organizarea unor dezbateri pe aceste teme.
Prin statutul său, Academia Româna -elaborează studii, analize, recomandări şi strategii naţionale pentru Administraţia prezidenţială, Parlament, Guvern şi alte instituţii naţionale, la cerere sau din iniţiativă proprie, cu privire la politica naţională în domeniul ştiinţelor, literelor şi artelor, şi la marile probleme ale ţării-.
– Care au fost marile probleme abordate?
– Am să amintesc doar dezbaterile şi studiile privind Roşia Montană, dezvoltarea rurală, dezvoltarea durabilă în context european şi mondial, identificarea riscurilor cu impact major. Academia a participat la elaborarea strategiei cercetării româneşti şi, mai nou este chemată să participe la pregătirea strategiei -postaderare- a României.
Probleme deschise
– Aţi prezentat şi câteva dintre realizările semnificative, care, în linii generale sunt cunoscute, de aceea vă rog să prezentaţi problemele deschise.
– Sunt probleme care privesc diseminarea rezultatelor cercetării. Există numeroase rapoarte şi comunicări ale institutelor, dar se simte nevoia unei baze de date centrale şi a evaluării lor.
– Şi ce propuneţi?
– Mai întâi, este necesară o cultură a publicării pentru un public ţintit de specialişti. Alegerea periodicelor şi a editurilor să se facă în temeiul unor criterii cum sunt: referenţi de specialitate, indexarea în bazele de date semnificative şi cunoaşterea factorului de impact. Comunicările la manifestări nepublicate în extenso să fie concentrate în lucrări tipărite. Să se facă o evaluare a periodicelor editate de Academia Română cu scopul creşterii calităţii, al apariţiei ritmice şi a impactului pe care îl au. Nu în ultimul rând ar trebui o atenţie mai mare difuzării producţiei editoriale prin abonamente şi schimb.
– Dincolo de aprecieri, în discuţiile care au urmat au fost făcute şi propuneri. Ne puteţi spune câteva dintre ele?
Principalele luări de cuvânt s-au referit la evaluarea lucrărilor şi a cercetătorilor. E o problemă importanată, care permite fundamentarea deciziilor de alocare a resurselor Academiei Române. Aceasta e o preocupare importantă şi pe plan mondial, unde metodele, metricile şi instrumentele au evoluat mult faţă de ce se folosea în urmă cu câteva decenii. Multimea criteriilor este mai numeroasă, se folosesc submulţimi individualizate în scopul evaluării conforme cu specificul organizaţiei şi funcţiei cercetătorului, se utilizează tehnici informatice moderne (de exemplu -Mineritul datelor-) etc. S-a susţinut necesitatea menţinerii sistemului de granturi al Academiei Române, introdus încă din 1995.
