Consiliul Local şi Consiliul Judeţean studiază posibilitatea construirii unui stadion de fotbal la standarde europene.
Oraşul de sub dealul Feleacului se pregăteşte intens pentru o premieră fotbalistică, şi anume evoluţia a două echipe clujene în prima ligă fotbalistică a ţării. Dacă CFR-ul are chiar şanse să obţină un loc de Liga Campionilor, Universitatea, marea rivală locală, se pregăteşte pentru revenirea în Liga I, -şepcile roşii- fiind lideri detaşaţi în Liga a II-a. Stadionul divizionarei secunde se află însă într-o stare deplorabilă, astfel că autorităţile locale au demarat procedurile pentru construcţia unei noi arene, care va avea o capacitate de 30.000 de locuri, demararea lucrărilor fiind prevăzută pentru finele acestui an, la sfarşitul lunii martie preconizandu-se finalizarea discuţiilor dintre Consiliul Local şi Consiliul Judeţean asupra detaliilor tehnice şi financiare.