Babatul care a împuscat, în 26 noiembrie 2012, un tânar cu un Kalasnikov a fost prins la Moscova, atacatorul fiind cetatean moldovean, a anuntat, joi, seful Politiei Române, Petre Toba.
Vitalie Proca, în vârsta de 33 de ani, a fost prins miercuri dupa-amiaza la Moscova, cu sprijinul Politiei din Rusia, Italia, Moldova si Scotland Yard, el fiind cautat dupa ce în primavara anului trecut pe teritoriul Marii Britanii a comis o fapta similara, a precizat oficialul Politiei Române.
În acelasi timp, pentru prinderea acestuia, au colaborat la nivel national Politia Capitalei, SRI, Directia Operatiuni Speciale, Directia de Investigatii Criminale din IGPR si Interpol.
Moldoveanul este acuzat de tentativa de omor calificat si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, pe numele sau fiind emis un mandat internationald e arestare preventiva din 18 ianuarie 2013.
Autoritatile române au declansat procedura de extradare a lui Proca din Moscova, pentru a fi cercetat în România.
Proca este cercetat pentru tentativa de omor asupra unui barbat, care a fost gasit împuscat în cap si în piept, în seara de 26 noiembrie 2012, pe strada Ion Mortun, într-un autoturism marca Audi, cu numere de Bulgaria.
"La data de 26 noiembrie 2012, procurori criminalisti din cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Bucuresti si ofiteri ai Serviciului Omoruri din cadrul DGPMB au fost sesizati cu privire la faptul ca pe str. Ion Mortun, sector 3, au fost trase mai multe focuri de arma asupra unei persoane, care a fost transportata la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca unde a fost supusa unei interventii chirurgicale", informeaza, joi, Parchetul Capitalei.
Prin rezolutia din data de 17 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lânga Tribunalul Bucuresti, "s-a dispus începerea urmaririi penale fata de numitul Vitalie Proca, în vârsta de 33 de ani, cetatean moldovean, sub aspectul savârsirii infractiunilor de tentativa de omor calificat si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, retinându-se ca, la data de 26 noiembrie 2012, a executat mai multe focuri de arma cu pistolul mitraliera AK 47 asupra victimei I.M.– care îsi parca autoturismul în parcarea de resedinta – dupa care, observând ca victima nu a decedat, a coborât din autoturism si, folosind pistolul Makarov pe care îl avea asupra sa, a executat mai multe focuri de arma în directia victimei".
În 18 ianuarie 2013, Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti a dispus punerea în miscare a actiunii penale si, totodata, a solicitat instantei de judecata sa dispuna arestarea preventiva în lipsa a inculpatului Proca Vitalie, precum si emiterea unui mandat de arestare european si a unui mandat de urmarire internationala, propunerea fiind admisa în aceeasi zi.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane