Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, insistă tot mai articulat în ultimul timp asupra unei reforme radicale a pieţei energiei în UE, care, în esenţă, să înainteze către o unificare a pieţelor naţionale acum separate în domeniul energetic, ca o condiţie a dezvoltării unei politici comune în domeniu, care acum lipseşte. Domnia sa consideră aceasta ca o necesitate, în condiţiile dependenţei crescânde de aprovizionările cu petrol şi gaze din exterior (îndeosebi cu gaz rusesc) şi o vede realizându-se printr-o liberalizare pronunţată a pieţei. Vectorul ar urma să-l constituie separarea activităţilor de producţie de activităţile de transport şi distribuţie, ceea ce ar permite o mai mare deschidere a fiecărei pieţe naţionale pentru furnizorii de pe alte pieţe, precum şi o formare a preţurilor în regim concurenţial.
Aceste reforme ar însemna însă o dezmembrare a actualelor mari companii din sectorul energetic al principalelor ţări UE, care sunt toate organizate pe principiul integrării verticale, reprezentând practic nişte monopoluri naţionale puternice, cu decizie exclusivă în stabilirea preţurilor pentru consumatori, căci ele deţin şi producţia, şi transportul, şi practic şi distribuţia energiei.
Natural, marii oponenţi la intenţiile preşedintelui Barroso sunt chiar aceste monopoluri: giganţii germani E.ON şi RWE, coloşii francezi EDF şi Gaz de France, dar şi companiile -surori- de prin Belgia sau Marea Britanie. Înfruntarea este dură, pentru că nici Comisia de la Bruxelles nu are intenţia să renunţe, dar nici marile monopoluri energetice nu vor să se lase. Deşi marele capital nu prea are nevoie să aducă în discuţie explicaţii şi motivaţii – forţa şi relaţiilor lor jucând cel mai bine acest rol – nu trebuie ignorat că marile monopoluri vest-europene din sectorul energetic chiar au câteva argumente solide de a se opune proiectelor lui Barroso în forma lor cea mai -pură-. Principalul este că, tocmai prin forţa lor actuală şi caracterul integrat al structurii lor – ce ar fi puse în pericol de o dezmembrare decisă prin reglementări -, ele reuşesc să fie parteneri cu un cuvânt de spus ai unor furnizori externi care constituie monopoluri get-beget (cum sunt companiile controlate de statele lor de baştină, ca Sonatrach-ul algerian sau Gazprom-ul rusesc), care în plus n-au absolut nici o intenţie să se -dezintegreze- pentru o prezumtivă şi presupus benefică liberalizare.
Cel mai probabil deznodământ, dincolo de declaraţii comune de intenţii, va fi că reglementări vor fi acceptate pentru a permite furnizorilor străini să pătrundă mai lesne pe pieţele dominate de coloşii cu pricina, dar nu mai mult, pentru că ţări precum Germania sau Franţa nu vor consimţi niciodată la cedarea controlului lor naţional asupra propriilor sisteme energetice, a căror cheie o constituie companiile naţionale integrate, indiferent dacă având capital public sau privat autohton. E ca şi cum ar renunţa la campionii lor, pe care îi cocoloşesc, precum Siemens, VW sau Renault.
Este de remarcat că, în timp ce mai marii Europei se înfruntă aprig între ei în chestiune, proiectele Comisiei de la Bruxelles sunt experimentate, prin impunere directă, ca pe cobai, în România. La presiune externă, sistemul integrat sub egida fostului RENEL a fost dezmembrat şi ceea ce a rezultat mai rentabil din separare (respectiv distribuţia) a fost vândut la străini. Piaţa a fost liberalizată. Şi liberalizarea se rezumă la faptul că intermediari preiau energie produsă ieftin (hidro şi nucleară), vânzând-o scump la consumatori mari, în timp ce consumatorilor mici, îndeosebi celor casnici, nu le rămâne decât a cumpăra energie produsă scump în termocentrale.
Consumatorii din ţările vest-europene ar trebui să ia aminte la rezultatele experimentului din România, întrucât ar urma ca dezastrul să-i atingă şi pe ei: tarife mereu mai mari: pierderea controlului naţional asupra -cheii- energetice, înteţirea întreruperilor în aprovizionare. Bucureştiul a înregistrat şapte pene majore de curent în ultimele câteva luni, toate provocate de defecţiuni în zonele de graniţă ale jurisdicţiilor dintre noile companii apărute prin dezmembrare (de-acum unele chiar privatizate şi ai căror noi proprietari privaţi au venit, în mod firesc, după profit, şi nu pentru asigurarea siguranţei sistemului energetic).
