De la o zi la alta, războiul politic aşa cum îl vedem pe micile ecrane a evoluat. De la lupte personale, s-a trecut la lupte instituţionale, pentru ca acum să ni se vorbească de un război generalizat pe scena politică. Actorii? Două monstruoase coaliţii. Prima, formată în jurul lui Traian Băsescu, cu pilon principal PD şi un actor de liga mică, PLD. A doua formată în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu, de PNL, PSD, PRM şi PC. Aceste două coaliţii nu există amândouă la nivel formal, ci doar acţional. Amândouă se categorisesc una pe alta, ca fiind monstruoase. Fiecare se vede deţinătoarea adevărului absolut şi apărătoarea intereselor românilor. Adversarii se acuză reciproc că sunt monstruoşi, că pun interesele personale şi de grup deasupra celor ale românilor.
Unde este adevărul? Adevărul îl găsim undeva la sfârşitul lui 2004. Când Traian Băsescu a format o coaliţie monstruoasă, un amalgam de formaţiuni cu orientări doctrinare şi priorităţi diferite, totul pentru a se asigura un parlament şi o guvernare care să asigure influenţa Preşedintelui în toate. Apoi a început campania pentru viitoarele alegeri. Cât mai anticipate cu putinţă. PD a făcut opoziţie din prima clipă, UDMR-ului i s-a anulat agenda, PC a fost prezentat ca soluţie imorală, iar PNL-ul a fost spart prin înfiinţarea PLD.
PD a fost cu un picior de plecare din prima zi, şubrezind serios actul guvernării. Am avut practic un guvern aflat sub spectrul interimatului şi totul din cauza jocului dublu al democraţilor. PNL a decis să pună punct. Dacă tot suportă singur costurile guvernării, măcar să guverneze singur. Dacă PD face opoziţie să facă din afara Cabinetului, nu din interiorul lui. PD este împins ca atare de PNL spre ieşirea de la guvernare.
Surpriză. PD-ul nu vrea… De ce se agaţă PD de putere? PD se agaţă de putere pentru că altfel va deveni vulnerabil. Iată ce este monstruos. Pentru că la fel ca în cazul Monei Muscă avem un construct de imagine bazat pe cinste şi moralitate, care dacă vor fi scoşi toţi aşii din dosare se va prăbuşi la fel de repede. Şi democraţii ştiu asta. La fel şi Traian Băsescu.
