26 ianuarie 2010, primul soț al Gabrielei Vrânceanu-Firea, Rasvan Firea este înmormântat. În urma lui îi rămân Găbiței un băiat de 14 ani și o avere frumușică. Nici nu trece jumătate de an și între realizatoarea TV și primarul din Voluntari se infiripă o idilă astfel că cei doi ”fac dragoste” la începutul lui septembrie 2010 (conform declarației lui Pandele) și se căsătoresc două săptămâni mai târziu, ”la insistențele lui Florin”.
O lună mai târziu, Pandele face fals în declarația de avere.Deși avea obligația să declare după căsătorie și averea noii sale soții, acesta depune la 29.10.2010 o declarație fără Firea. Adică declară ”pe propria răspundere” că ”împreună cu familia” deține ceea ce
avea și înainte de căsătorie, lucru fals la acel moment așa cum avea să reiasă din declarația depusă pe 14.06.2011 când acesta dezvăluie și averea soției.
Analizând declarațiile de avere ale celor doi soți depuse între anii 2011-2014 ne dau lacrimile pentru Firea.
Ca în orice căsnicie, fiecare a intrat cu ceea ce agonisise înainte: terenuri, case, bijuterii, tablouri și bani. Firea a intrat cu 1872 mp teren forestier, 446 mp intravilan și 81,25% dintr-o casă. Pandele cu 2620 mp intravilan în Sinești și Petrăchioaia și jumătate de casă. Echilibrat. În prezent nu s-a schimbat nimic în situația imobiliară a celor doi.
La bijuterii și tablouri, dezechilibru total: el ZERO, ea aur și picturi de 180.000 EURO (mai tare ca Elena Udrea pe care Firea o tot pișca pe la emisiuni).
La mașini, ea un Mercedes nou nouț; el, pieton!
La capitolul bani, bilanțul este tragic pentru doamna senatoare. În vara lui 2011, Firea avea în conturi Euro USD și RON , la curs mediu, în valoare de 1.110.236 lei (nu știm cât avusese de fapt la căsătorie, cu un an înainte). Pandele avea ZERO lei.
În decursul a trei ani, 2011, 2012 și 2013, Firea a produs venituri de 788.454 lei , el 96.518 lei.
(2681 lei pe lună).
Totodată la momentul iunie 2011 doamna Firea avea acordate împrumuturi la terți în valoare de 75.000 EURO. În cei trei ani analizați, dna Firea a recuperat 48.650 EURO din banii împrumutați.
Banii câștigați de Gabriela Firea (așa sunt declarați de Pandele, pentru că probabil darul s-a dat la ”mireasă”) la nuntă, 165.000 EURO, au fost investiți în bijuterii și tablouri(60.000 EURO) și împrumuturi acordate unor terți de către doamna Firea ”după căsătorie”.
În iunie 2014, dna Firea mai are în conturi EURO, dollari și lei în valoare de, la curs mediu, 64.039 lei din tot ce-a acumulat în atâția ani.
Așadar dl. Pandele și soția au cheltuit în cei trei ani, peste 500.000 EURO ( adică o medie de peste 13.800 EURO pe luna) din care primarul din Voluntari a produs doar 22.000 Euro din salariile de edil.
Să fie Albinuța victima primarului care i-a sfărâmat inima și conturile? Așa pare pentru că, trăgând linie, senatoarea nu mai are decât venitul de senator, economii de 64.039 lei și două credite contractate în 2005 de 265.626,64 EURO, de rambursat până în 2025. Fără să punem dobânzile, ies peste 2000 de EURO lunar. Pe de altă parte, Pandele avea un credit contractat în 2006 și scadent în 2016 pe care l-a rambursat anticipat, nemaiapărând în declarația din 2013.
Biata Firea! Și privind și la conturile copilului ei, Tudor Firea, ne cutremurăm: acesta avea moșteniți 13000 USD și 11000 lei. Acum copilul mai are 1651 USD și 604 lei. Și se mai miră cineva că a luat 1.25 la Bacalaureat?
Vom urmări cu interes declarațiile de avere ale celor doi soți să vedem din ce bani va achita doamna Pandele creditele și să mai și trăiască! Poate mai șantajează pe cineva! Sau poate vinde și imobilele rămase în urma căsătoriei cu primul soț. Că doar n-o să vândă Pandele! El n-are probleme că și-a rambursat creditul.