Liderul PSD Victor Ponta a insistat, joi seară, la Digi 24, că l-ar fi vrut pe Crin Antonescu drept contracandidat în cursa pentru Cotroceni, în ultimele încercări de a crea destabilizare în tabără dreptei. El a mai spus că i-ar fi fost greu să lupte cu un fost coleg de alianță. „Cu Crin Antonescu ar fi fost cu siguranță o bătălie extrem de grea. Din două motive, unul personal, mi-a fost foarte apropiat și am, așa, o speranță că la un moment dat vom fi din nou prieteni după ce trec vremurile astea grele. În al doilea rând pentru că este un om politic viu, care transmite lucruri. Și când face lucruri bune le face foarte bune și când face greșeli le face foarte mari. Lupta cu un om politic viu e dificilă. Eu, alături de el, am fost prima echipă care i-a rezistat lui Traian Băsescu”, a declarat Victor Ponta la Digi24. „În ianuarie Crin Antonescu era 99% președintele României, azi suntem pe 30 iulie și Crin Antonescu e 1% președintele României. Îmi pare rău de lucrul ăsta”, a mai spus el. Ponta a adăugat că, în viitor, relația sa cu Crin Antonescu să fie din nou una de prietenie.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane