Recent, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a publicat cel de-al doilea proiect al regulamentului privind autorizarea, organizarea si functionarea Fondului de compensare a investitorilor. Fata de vechiul proiect, comisia a stabilit nivelul capitalului social al fondului, precum si plafonul minim al contributiilor anuale pentru primii doi ani de functionare. Entitatile implicate atat in constituirea fondului, cat si in finantarea acestuia au ca termen final data de 27.09.2004 pentru transmiterea eventualelor observatii, amendamente sau propuneri.
Cine da si cine nu da bani pentru constituirea fondului
Noul proiect de regulament stabileste conditiile si principiile de participare privind autorizarea, organizarea si functionarea Fondului de compensare a investitorilor, entitate care va avea forma unei societati pe actiuni. Intermediarii care sunt autorizati sa presteze servicii de investitii financiare in numele clientilor si societatile de administrare a investitiilor care au ca obiect de activitate administrarea portofoliilor individuale de investitii si isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei sunt obligati sa participe la constituirea resurselor financiare ale fondului. Pot face exceptie de la aceasta regula institutiile de credit care presteaza servicii de investitii financiare numai in situatia in care au fost deja exceptate de la obligatia de a participa la fondul de garantare a depozitelor si cu conditia ca investitorii sai sa beneficieze de o protectie cel putin echivalenta cu cea oferita de fondul de compensare a investitorilor.
20.000 de euro, nivelul capitalului social
Obiectul de activitate a fondului este cel al colectarii contributiilor si compensarii creantelor investitorilor, provenind din incapacitatea unui membru de a restitui fondurile banesti, precum si instrumentele financiare datorate acestora. Compensatia este asigurata pentru clientii unei institutii de credit, membra a fondului, numai in cazul sumelor de bani si instrumentelor financiare incredintate in baza unui contract de intermediere sau prestare de servicii de investitii financiare. Fata de proiectul anterior, CNVM a stabilit si nivelul capitalului social al fondului, in valoare de cel putin 20.000 de euro. La constituire, capitalul social trebuie subscris in mod egal de intermediari si societatile de administrare, adica de actionarii fondului. Conform legii pietei de capital, pot fi actionari si operatorii de piata, depozitarul central, precum si alte entitati reglementate si supravegheate de CNVM.
Cel putin 1.000 de euro, contributia initiala
Fondul va fi finantat in principal din contributiile initiale si anuale ale membrilor, adica ale intermediarilor si societatilor de administrare a investitiilor. CNVM a stabilit la 1.000 de euro contributia initiala a fiecarui intermediar sau societate de administrare a investitiilor, masura care va fi aplicata la data la care va intra in vigoare acest regulament. In cazul in care vor exista intermediari si societati de administrare a investitiilor care vor fi autorizate de comisie ulterior aparitiei regulamentului, contributia initiala va fi de cel putin 1% din capitalul social al acestora, suma care nu poate fi insa mai mica de 1.000 de euro. Contributiile anuale platite de membrii fondului se calculeaza prin aplicarea unei cote procentuale, cuprinsa intre 0,1% si 1% asupra bazei de calcul, pentru primii doi ani de functionare aceste contributii neputand fi mai mici de 200 de euro.
Resursele financiare vor putea fi investite si in active cu risc scazut
Resursele financiare ale fondului de compensare a investitorilor pot fi investite, pana la sfarsitul anului 2004, numai in titluri de stat sau in alte instrumente cu venit fix garantate integral de stat. Incepand de anul viitor, resursele financiare vor putea fi plasate si in alte active cu risc scazut. In aceasta categorie vor intra obligatiuni ale administratiei publice centrale si locale, precum si un maximum de 25% in depozitele la termen la institutiile de credit, cu conditia ca expunerea fondului pentru fiecare astfel de institutie sa nu depaseasca 10% din volum. Dupa data integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, se vor putea face plasamente si in titluri de stat si alte active cu risc scazut emise de statele membre, titluri emise de bancile centrale ale acestora si titluri emise de Trezoreria Statelor Unite ale Americii.
Recunoastere internationala pentru BVB
Bursa de Valori Bucuresti a fost aleasa de catre Adunarea Generala a Federatiei Euro-Asiatice a Burselor de Valori ca membru al Comitetului Executiv al Federatiei. Prezent la lucrari, directorul general al BVB, Stere Farmache, a declarat ca desemnarea Bursei de Valori bucurestene ca membru al Comitetului Executiv FEAS este o recunoastere a progreselor facute de BVB si a contributiei active in cadrul Federatiei si dezvoltarii cooperarii regionale.