Convorbire cu prof. univ. Vasile Gheţău,
directorul Centrului de Cercetări Demografice -Vladimir Trebici- al Academiei Romane
Puţini sunt cei care ştiu de existenţa Centrului de Cercetări Demografice -Vladimir Trebici- al Academiei Romane şi de aceea va propun sa începem cu o scurtă prezentare.
Centrul de Cercetări Demografice al Academiei Romane este o mică unitate de cercetare în cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice. A fost înfiinţat în 1995, din iniţiativa şi prin demersurile distinsului acad. Vladimir Trebici, al cărui nume îl şi poartă, după plecarea dintre noi a Profesorului. Este o unitate mică, atat prin resurse materiale, cat şi umane. Învăţămantul superior romanesc nu formează demografi. Pentru a deveni demograf, sunt două căi: studii şi specializari în străinătate ori eforturi personale deosebite.
– Care sunt preocupările Centrului?
– Centrul elaborează studii demografice generale, în cadrul programelor fundamentale ori prioritare ale Academiei Romane. Preocupările din ultimii ani vizează situaţia demografică a ţării şi perspectivele ei. Ambele faţete sunt negative şi preocupante şi credem că este de datoria noastră să atragem atenţia asupra implicaţiilor şi a nevoii intervenţiei bine fundamentate şi echilibrate.
– Scenariile privind populaţia Europei sunt descurajante. Cât de reale sunt?
– Populaţia Europei are o natalitate foarte scăzută şi un grad de îmbătrânire demografică în plină expansiune, cu toate consecinţele negative care rezultă din aceste realităţi. Fie că ne referim la studiile prospective ale Oficiului de Statistică al UE, fie că luăm în considerare prognozele demografice ale Diviziei de Populaţie a Naţiunilor Unite, perspectivele demografice ale Europei sunt sumbre, populaţia acesteia urmând a cunoaşte în deceniile următoare un declin considerabil. Evitarea acestuia pare imposibilă, dacă luăm în considerare evoluţiile de până acum şi cele care se prefigurează cu mare certitudine.
Depopularea României – un proces în desfăşurare
– Este în curs de apariţie cartea Dvs. -Declinul demografic şi viitorul populaţiei României-. Acum doi ani publicaţi -Populaţia României în anul 2005. Încotro?- Care au fost evoluţiile de atunci?
– Declinul demografic a continuat, natalitatea continuând să fie mai mică decât mortalitatea. În intimitatea demograficului, acumulările negative se consolidează iar efectele vor apărea cu virulenţă atunci când generaţiile mici de după 1989 vor ajunge la vârsta de întemeiere a căsătoriei şi de a avea copii. Pe de altă parte, după 2025-2030 aceste generaţii vor constitui populaţia activă a ţării şi raportul dintre această populaţie şi cea vârstnică, provenită din generaţiile mari dinainte de 1990, va cunoaşte o deteriorare teribilă, cu implicaţii economice negative greu de evaluat astăzi la dimensiunea lor reală. În plus, este foarte probabil ca migraţia externă negativă să accentueze dezechilibrele şi consecinţele.
– Se poate vorbi de o depopulare?
– În mod cert. O competentă analiză a dinamicii populaţiei în 33 de ţări europene la nivel regional (1495 de unităţi teritoriale), prin luarea în considerare a mişcării naturale şi migratorii între 1990-2005, plasează România în grupa celor nouă ţări cu gradul cel mai ridicat al procesului de depopulare. Din cele 42 de unităţi teritoriale naţionale incluse în analiză, 37 cunosc o depopulare.
– Care este -faţeta care nu se vede a declinului demografic- şi, mai ales, care este -costul sau-?
– Faţeta care nu se vede este cea a efectelor pe termen lung ale deteriorării structurii pe vârste şi toate consecinţele acestei deteriorări asupra întregii construcţii demografice şi îndeosebi asupra raportului dintre populaţia în vârstă de muncă şi cea în vârstă, care va trebui întreţinută economic. Costul va fi plătit de generaţiile născute dupa 1989.
– Ce factori au generat această situaţie? Ce este, sub acest aspect, cel mai îngrijorător?
– Declinul demografic poate avea mai multe resorturi şi mecanisme. Din pacate, cel din ţara noastră provine atât din reculul masiv al natalităţii, cât şi din recrudescenţa mortalităţii, la care se adaugă o pierdere umană importantă prin migraţie externă. Evident, în spatele acestor schimbări demografice se află întregul context economic şi social din perioada tranziţiei, context care a provocat direct unele dintre evoluţiile negative ori i-a accentuat dimensiunea degradării. Cel mai îngrijorător este nivelul natalităţii. Fără o redresare de substanţă a acesteia, şansele unei ameliorări a situaţiei demografice nu au de unde să apară. În plus, nu putem şti, acum, ce dimensiune va avea pierderea prin migraţie.
Creşterea natalităţii – singura cale de redresare a declinului demografic
– Ce se întâmplă cu speranţa de viaţă a românilor?
– Nivelul actual al speranţei de viaţă la naştere plasează România într-o poziţie deloc acceptabilă în context european: pe ultimul loc la femei şi aproape pe ultimul loc la bărbaţi. Există însă o tendinţă bine instalată de scădere a mortalităţii pe vârste, ceea ce ar trebui să ducă la continuarea trendului pozitiv al duratei medii a vieţii instalat după anul 2000. Din păcate, mortalitatea prin maladiile aparatului circulator, responsabilă de aproape două treimi din decese, nu manifestă încă semne constante de recul. Aici se află cheia reducerii mortalităţii şi creşterii duratei medii a vieţii în România -Revoluţia cardio-vascularului-, care a avut contribuţia cea mai importantă la progresele spectaculoase din ţările dezvoltate începând cu anii 1970 nu s-a instalat încă în România.
– Cum s-ar putea redresa această stare, într-o ordine a priorităţilor?
– Nu există decât o singură cale: creşterea sensibilă a natalităţii. Dacă o astfel de schimbare va fi posibilă, nimeni nu poate şti. Dar nici nu are cum să apară fără o strategie naţională în domeniul populaţiei. România are nevoie de o politică familială elaborată cu multă grijă şi responsabilitate, clară, stabilă, orientată spre perspectiva, care să nu urmărească efecte imediate (necontrolabile în anumite dezvoltări şi implicaţii) şi care să întrunească consensul clasei politice, al societăţii civile, al opiniei publice şi al specialiştilor. Stimulentele economice, diferenţiate şi orientate prioritar spre familia cu doi şi trei copii, ar trebui să constituie componente ale unei astfel de politici, alături de servicii şi prestaţii familiale, refacerea statutului şi prestigiului familiei cu copii, revigorarea cercetării demografice, crearea unei structuri instituţionale de înaltă prestanţă care să gestioneze cu responsabilitate şi competenţă problemele celei mai importante bogăţii a ţării.
– Ar trebui, aşa cum spuneţi ,-să ne fie mai rău, înainte de a ne fi mai bine-?
– Este cert. Dimensiunea deteriorarii este mult prea mare şi o ameliorare de substanţă a situaţiei demografice nu poate veni decât în a doua jumătate a secolului, dacă natalitatea ar cunoaşte de mâine o redresare consistentă. Dialectica şi dinamica internă a demograficului nu pot fi schimbate.
