Home Sport Barcelona se pregateste sa ramana in top

Barcelona se pregateste sa ramana in top

DISTRIBUIŢI

FC Barcelona a redevenit în ultimii trei ani una dintre cele mai importante echipe de fotbal ale -bătranului continent-, după ce în perioada 1999-2005, gruparea blau-grana nu mai caştigase niciun trofeu, cu excepţia Cupei Cataluniei în anii 2000 şi 2004. Odată cu venirea tehnicianului Frank Rijkaard, catalanii au intrat într-o nouă eră, care le-a adus trofeul Champions League anul trecut, două titluri de campioni, în 2005 şi 2006, ultima oară cand Barcelona reuşise să-şi păstreze titlul fusese în anul 1999, şi Supercupa Spaniei, în 2006 şi 2007.

Oficialii grupării de pe -Nou Camp- nu vor să renunţe atat de uşor la formula caştigătoare, astfel că aceştia s-au grăbit să infirme toate zvonurile unor posibile plecări de la echipă, atat referitoare la tehnicianul Frank Rijkaard, cat şi, mai nou, la o serie de jucători extrem de importanţi, cum ar fi Ronaldinho, Deco, Messi, Eto*o sau chiar Saviola. Directorul sportiv Txiki Beguiristain a fost ferm: -Nu ne vom pierde niciunul dintre staruri-. Este pentru prima dată cand un oficial al catalanilor afirmă hotărat acest lucru, presa spaniolă speculand intens pe marginea plecării mai multor fotbalişti importanţi. Mai mult, unul dintre cei mai buni mijlocaşi dreapta din lume, Arjen Robben, este aproape de un transfer pe -Nou Camp-, potrivit presei spaniole şi celei batave, chiar tatăl jucătorului de la Chelsea, Hans, care este şi agentul său, declarand ieri că fiul său ar alege în primul rand Barcelona în cazul în care i-ar părăsi pe londonezi. În plus, Barca este pe punctul de a obţine şi semnătura atacantului brazilian Rodrigo Palacio, de la Boca Juniors.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.