Pana la sfarsitul anului 2004, platile scadente in contul datoriei publice externe directe si public garantate nu vor depasi 319 milioane de euro, adica putin peste 3% din totalul de 10 miliarde de euro. Ramane ca, in anii urmatori, cei care vor prelua fraiele puterii sa se descurce cu aceasta mostenire.
Potrivit Bancii Nationale a Romaniei, datoria externa publica si public garantata inregistra, la 31 iulie 2004, un sold de 10 miliarde de euro, reprezentand 59,3% din datoria pe termen mediu si lung.
Datoria privata externa s-a situat, la sfarsitul lunii iulie, la 6,9 miliarde de euro, fiind cu 15,3% mai mare decat la 31 decembrie 2003. Gradul de acoperire a datoriei private externe a fost la aceeasi data de 4,5 luni de import, fata de 4,1 luni de import la 31 decembrie 2003.
Potrivit datelor BNR, rata serviciului datoriei externe a fost, in perioada ianuarie-iulie 2004, de 18,4%, fata de 20,6% in anul 2003. Datoria externa pe termen mediu si lung a atins, la 31 iulie 2004, nivelul de 16,9 miliarde de euro, in crestere cu 8,4% fata de 31 decembrie 2003. La sfarsitul lunii septembrie 2004, rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei se situau la nivelul a 9,7 miliarde de euro. Cresterea de 414,3 milioane de euro inregistrata, in luna septembrie 2004, a fost rezultatul cumpararilor bancii centrale de pe piata valutara (524,4 milioane de euro), depozitelor atrase pe termen scurt (81,8 milioane de euro), veniturilor din administrarea rezervei internationale (16,8 milioane de euro). De asemenea, s-au efectuat plati de 92,3 milioane de euro, rate si dobanzi scadente la datoria publica externa, directa si garantata de Ministerul Finantelor, rascumparari de titluri de stat emise pe piata interna (in suma de 72,6 milioane de euro). Modificarea rezervelor minime in valuta constituite de bancile comerciale, cedarile de valuta la rezerva statului, platile, cotizatiile, comisioanele bancare si altele se ridica la o suma totala de 43,8 milioane de euro. Rezerva de aur s-a mentinut la 105,1 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a redus la 1,13 miliarde de euro, ceea ce face ca rezervele internationale ale Bancii Nationale a Romaniei (valute plus aur) sa se situeze la peste 10,87 miliarde de euro.
Cifrele de mai sus spun multe despre ceea ce vor avea de facut viitorii guvernanti, pe care ii asteapta scadente din ce in ce mai grele. Deocamdata, prea putini dintre actualii candidati dau semne ca ar intelege ce-i asteapta si pregatesc anumite strategii pentru depasirea respectivelor situatii.