Liderii PDL nu au privit cu ochi buni anunțul de marți seară al Monicăi Macovei care a precizat că va participa singură în cursa pentru Cotroceni, după ce anterior ceruse fără succes să fie introdusă în sondajele interne ale ACL. „Monica Macovei a ales un drum în afara partidului. E o decizie care o împiedică să mai privească în ochi PDL-iştii care au dus-o în Parlamentul European”, a precizat Cătălin Predoiu, candidatul PDL pentru alegerile prezidenţiale din această toamnă. Europarlamentarul PDL Monica Macovei a anunţat, într-un mesaj video postat pe site-ul www.macoveipresedinte.ro, că va candida la Preşedinţie, menţionând că este nemulţumită de opţiunile de vot oferite şi că aceste opţiuni impuse de partide nu au fost testate în nicio bătălie electorală naţională.