România și-a luat de mult timp eticheta de „avocat al Republicii Moldova la UE”. O poziție care ar trebui să ne onoreze iar munca Alianței pentru Integrare Europeană (AIE) să fie o „brățară de aur” a conștiinței naționale românești. Dar lucrurile nu stau așa. Conspiraționiștii ar tinde să creadă că este din nou vorba de mâna lungă a Kremlinului. Că tot răul vine dinspre o putere malefică superioară și că vinovatul este negreșit o forța politică din afara țării care, într-un mod meschin, chinuie sufletul celor de peste Prut.
În ultimii trei ani, România s-a străduit să facă tot ce a putut pentru ca Republicii Moldova să îi fie bine și să transforme această țară în povestea de succes a Europei din partea ei răsăriteană. Diplomații au făcut eforturi susținute la întâlnirile de la cel mai înalt nivel de la Bruxelles pentru a forma „Grupul de prieteni ai Republicii Moldova”, acolo unde aspirațiile europene ale Chișinăului au prins glas. La fel și parteneriatele economice și ajutoarele financiare de la București nu au fost de neglijat.
Numai că răul sau binele nu vine numai din afara țării iar Republica Moldova trebuie să ajungă să fie propriul său avocat în fața unei Europe tot mai sceptice în privința propriei extinderi. Cu atât mai mult a celei spre Est. Lupta se dă cu ea însăși. Toate reformele și tot efortul din ultimii ani ar putea fi în zadar în condițiile în care actualii membri AIE își ascut de zor săbiile. O vorbă înțeleaptă spune că reputația se clădește într-o viață și se poate spulbera în cinci minute. Moldova nu este departe de acest scenariu negativ plin de resentimente personale, povești cu mafie a gulerelor albe și călcări de teritoriu pe „biznisuri” oneroase.
În aceste zile, la Chișinău, se joacă practic viitorul acestei țări. Va continua Republica Moldova în direcția inițiată în urmă cu trei ani și jumătate de la constituirea AIE, sau se va întoarce să trăiască în orânduirea submediocră oferită atâția ani de zile de către Partidul Comunist al lui Vladimir Voronin care promovează un izolaționism suficient atât față de Bruxelles, cât și de Moscova? Asta este întrebarea care încinge în aceste zile creierii „părerologilor” de peste Prut. Un joc politic dual și perfid ce coboară și macină mintea și preocupările curente ale cetățenilor de rând. Locuitori antagonizați ai unui stat ce poartă sub tot felul de denumiri precum „moldoveniști” sau „unioniști”.
În ultimii ani, modelul de viață occidental a căpătat prioritate în rândul cetățenilor Republicii Moldova care trăiesc mai intens „visul european”, decât cel rusesc. O arată și statisticile. Dacă în Europa sunt plecați circa un milion de basarabeni, în Federația Rusă sunt, în cele mai optimiste estimări, o jumătate de milion. La rândul lor, europenii sunt tot mai interesați de această țară iar vizitele unor personalități ale scenei politice occidentale precum cea a troicii UE – Van Rompuy, Barroso, Ashton – spune multe despre dorința Uniunii de a vedea că instrumentele politicii europene de vecinătate nu sunt unele sterile.
Dar pentru ca Republica Moldova să fie într-adevăr „povestea de succes a Occidentului” din cadrul Parteneriatului Estic este nevoie ca toți cei trei „păpușari” ai scenei politice de la Chișinău să lase deoparte orgoliile personale și interesele legate de afacerile legale și obscure pe care le conduc și să fumeze adânc pipa păcii. Poate cel de la care Europa așteaptă cel mai mult este premierul Vlad Filat, omul care conduce cel mai puternic partid al AIE și în care cei mai mulți votanți de dreapta și-au pus toate speranțele pentru a deveni cetățeni europeni cu acte în regulă.
Într-o discuție recentă cu mai mulți colegi de presă dezbăteam, cu exemple nominale, care este diferența dintre oameni politici și oamenii de stat. Oare Vlad Filat va vrea să rămână un om politic sau ar vrea să fie trecut în cărțile de istorie ca primul om de stat cu adevărat din Republica Moldova care a dus țara în UE? Poate fi el „avocatul Chișinăului” care câștigă cel mai important caz al său, cel al unui client fără nicio șansă care în final se ridică deasupra „sistemului ticăloșit”? Sau va rămâne în continuare doar un „băiat deștept” cu un joc de glezne mai fin decât Voronin între Est și Vest? Totul depinde de el!
Mădălin Necșuțu
