Home Politic Predoiu crede până la final în șansa sa pentru Cotroceni

Predoiu crede până la final în șansa sa pentru Cotroceni

DISTRIBUIŢI

Cătălin Predoiu nu a renunțat la gândul de a fi prezidențiabilul dreptei. El a declarat joi că se va lupta „până în ultimul moment” pentru a obține mandatul de prezidențiabil al Alianței Creștin Liberale (ACL), fiind obligat să acționeze în acest sens de încrederea și votul colegilor săi din PDL. „Nu trag cu ochiul peste umărul celor care fac sondajele, că nu asta este ideea și oricum, în opinia mea, e mai puțin relevant ce spun sondajele. Eu am încercat și continui să duc la bun sfârșit un mandat primit din partea celor 140 de mii de colegi din PDL care m-au votat și, așa cum am promis, voi lupta până în ultimul moment pentru acest mandat. Sper să nu se supere nimeni din această cauză, dar mi se pare absolut fair-play și chiar obligatoriu față de încrederea și votul colegilor din PDL. Voi continua să-mi prezint proiectele de prezidențiabil până în momentul în care se va desemna candidatul Alianței Creștin Liberale”, a spus, joi, într-un interviu la RFI, Cătălin Predoiu. După momentul stabilirii candidatului ACL, el a declarat că cele două partide vor conlucra. „După aceea va fi vorba de o echipă, fără îndoială. Ceea ce este important este că această echipă, PDL-PNL sau PNL-PDL, va aduce la Cotroceni un prezidențiabil. Că acela va fi domnul Iohannis sau că voi fi eu are, dacă vreți, importanță sub aspectul stilului de președinție care va urma, dar proiectele, programele țin de o acțiune politică în echipă. Astăzi nu mai poți să câștigi, dacă nu joci în echipă”, a subliniat prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu.  

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.