Polițiștii fac șapte percheziții în București și Ilfov, într-un caz privind achiziții publice pentru reparații și construcții la Spitalul Obregia, prin care a fost produs un prejudiciu de 5,2 milioane de lei, printre persoanele vizate fiind și fostul director al unității George Marcu, șeful ANL. Perchezițiile făcute de polițiștii Direcției de Investigare a Fraudelor la șapte adrese din București și Ilfov vizează destructurarea unui grup infracțional constituit din șapte persoane suspectate de infracțiuni în domeniul achizițiilor publice.
„Membrii grupării sunt suspectați că au realizat beneficii financiare din obținerea unor contracte de achiziție publică de la o unitate spitalicească din București, pentru executarea unor lucrări de reparații și construcții“, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.
Surse din Poliție au precizat pentru Mediafax că este vorba despre Spitalul Obregia din Capitală, la unitatea sanitară fiind făcute percheziții. Totodată, sursele citate au arătat că una dintre persoanele vizate ar fi George Marcu, fost director al Spitalului Obregia, în prezent director general la Agenției Naționale pentru Locuințe.
Lucrările de reparații și construcții la Spitalul Obregia ar fi fost supraevaluate, iar apoi ar fi fost înregistrate cheltuieli fictive și de cesionare a societăților prestatoare către terți, pentru a împiedica astfel verificările fiscale.
Membrii grupării ar fi produs astfel Spitalului Obregia un prejudiciu estimat la 3.800.000 de lei și bugetului de stat de 1.400.000 de lei.
La finalul perchezițiilor vor fi audiate la sediul Poliției Române 15 persoane, urmând ca în cazul acestora să fie dispuse măsuri legale.
În această cauză se fac cercetări pentru abuz în serviciu contra intereselor publice și evaziune fiscală prin evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive.
Mihaela Dobrescu