Listele parlamentare ale PD vor intra maine in ultima faza de triere. Desi au avut loc mai multe discutii tensionate si excluderi, pana acum pe liste a reusit sa se mentina un grup de -democrati- importati, care, atunci cand jucau in alte echipe, spalau pe jos cu actualii colegi. Este vorba de Tanase Barde, fost taranist de frunte, si Valentin Iliescu, fost peunerist si pesedist, tot de frunte. Inainte de a deveni -democrati-, cei doi ii infierau pe oamenii lui Basescu in numeroase articole de presa sau actiuni publice. Daca Tanase Barde, din postura de lider taranist, ii ataca pe -colegii- de guvernare pe subiectul distrugerea flotei comerciale, Valentin Iliescu, pe acea vreme deputat PSD de Bistrita-Nasaud si lider interimar al organizatiei judetene, ii cataloga pe omologii sai de la nivelul filialei PD drept mafioti, hoti si persoane cu averi fabuloase.
Tanase Barde, aflat pe primul loc pe lista PD Constanta pentru Camera Deputatilor, se pare ca a uitat ceea ce declara la adresa actualilor colegi. Pentru ca nu toate declaratiile pot fi sterse cu buretele, acestuia i se poate aduce la cunostinta faptul ca, fiind secretar general al PNTCD in perioada de glorie a acestui partid, recomanda revizuirea relatiilor cu PD si ceilalti aliati la guvernare si ca nu de putine ori dadea ghionturi, bine sau putin bine plasate, de cate ori se putea. De exemplu, in acea perioada, Barde atragea atentia, public, ca democratii sunt vinovati de distrugerea flotei romanesti si facea demersuri pe langa premierul de atunci, Victor Ciobea, sa ia masuri impotriva lor. -Deputatul PNTCD Tanase Barde este indignat ca nu se sesizeaza ca PD a controlat 100% compania Romline sau ca o mare parte din directori din flota sunt liberali. Liderii taranisti au declarat ca nu au interese private, de grup sau de partid in flota-, se arata in presa locala constanteana din acea perioada. De asemenea, Barde, care facea parte si din renumita grupare a -talibanilor-, cerea conducerii PNTCD sa-si revizuiasca relatiile cu toti aliatii de la guvernare si acuza PD ca blocheaza lupta impotriva coruptei. -Faptul ca, la nivel local, primarii PDSR sau PRM care au dosare penale se inscriu rapid in PD, promitandu-li-se protectia, spune multe despre cauzele pentru care PNTCD a fost singur in lupta impotriva coruptiei-, spunea la acea data Barde. De altfel, atitudinea de taliban nu i-a prins prea bine, deoarece, atunci cand dorea sa emigreze la PNL, a fost respins de liberalii constanteni, in frunte cu liderul filialei, Puiu Hasotti, care nu a uitat ca in campania electorala din 2000 a atacat vehement PNL.
In ceea ce-l priveste pe deputatul Valentin Iliescu, acesta, traseist cu acte in regula, are in spate o mostenire la fel de importanta ca si Tanase Barde. Iliescu nu numai ca ii cataloga pe liderii PD Bistrita-Nasaud, Ioan Oltean si Gheorghe Marinescu, drept mafioti si hoti, dar a avut si in parlament atacuri dure la adresa -fostei guvernari-, din care faceau parte si democratii. -Fara rusine si fara decenta, cei care si-au asumat destinele guvernarii acestei tari in perioada 1996-2000, fara a incerca cel mai mic efort de a analiza si compara rezultatele catastrofale ale celei mai negre perioade din istoria postdecembrista a Romaniei cu ceea ce se intampla astazi, au trecut la un atac desantat, demagogic si lipsit de substanta asupra a tot ceea ce intreprinde actuala putere-, arata Iliescu, de la tribuna parlamentului.