Filmele de artă românești au câștigat respectul lumii întregi, însă lipsa lor de popularitate în rândul publicului intern ar putea reprezenta un pericol real pentru viitorul lor, afirmă cotidianul britanic The Guardian. />Orice "nou val" din cinematografie are misiunea de a face din surpriză principala lui datorie, să încalce tradiția și să evite convențiile. Noul val apărut în 2005 a avut parte de un start bun: el provine din România, o țară care pălea până atunci, din punct de vedere cinematografic, pe lângă Polonia și Rusia. Debutând cu filmul "Moartea domnului Lăzărescu", de Cristi Puiu – care a impresionat la Cannes în acel an – această revoluție și-a dovedit ulterior clasa mondială: filmul din noul val românesc este estetic riguros, serios, pătruns de un simț al umorului foarte caustic, își trage adevărurile din țesătura ponosită a vieții de zi cu zi, fiind adeseori învelit în reziduurile celor 42 de ani de comunism, afirmă autorul acestui articol publicat pe site-ul The Guardian. Au urmat Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu și Radu Muntean, care s-au remarcat la rândul lor în acest registru, în a doua jumătate a deceniului trecut, cu filme create special pentru festivaluri și culminând cu drama "Poziția copilului" din acest an, care a câștigat cel mai important trofeu – Ursul de Aur – la Festivalul de la Berlin. Cu toate acestea, noul val a fost aproape total deconectat de publicul său din România. Chiar dacă peliculele românești erau premiate și apreciate de puriștii cinema-ului internațional, cifrele din box office-ul românesc au fost înspăimântător de mici. Cel mai recent film regizat de Cristi Puiu, "Aurora", a obținut încasări de doar 6.942 de dolari în România, ocupând poziția a 96-a în topul celor mai populare filme din 2011. Doar celebrul "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile", filmul de Cristian Mungiu care a câștigat Palme d'Or la Cannes în 2007, a reușit să intre în top 10 – cu 274.611 dolari, pe locul al șaptelea. Drama "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Șerban, s-a chinuit să intre în Topul 50 din 2010. În comparație cu publicul din alte țări est-europene, românii nu au fost deloc interesați de filmele proprii: filmul românesc a avut o cotă de piață de doar 2,5% din piața de film din România în anul 2010. Însă poate să existe oare un "nou val" dacă nu există nimeni care să îl audă cum se sparge de țărm? Publicul de la festivaluri și admiratorii filmelor de artă s-au minunat de calitatea deosebită a noului val românesc, A.O. Scott denumind noul val din cinematografia română, într-un articolul publicat în New York Times în 2008, drept "cea mai interesantă apariție într-un cinema național european după cel din Spania apărut în anii '80".
Ar fi însă prea facil să se spună că lipsa de interes din partea acelora ale căror vieți sunt puse sunt lupă au făcut ca aceste întrebări presante să răsune în gol. Nu ar fi trebuit să existe mai multă recunoaștere pe plan intern pentru "Moartea domnului Lăzărescu" de Cristi Puiu, "A fost sau n-a fost?" de Corneliu Porumboiu și "După dealuri" de Cristian Mungiu (care va avea premiera în Marea Britanie în această săptămână)? Poate că acestea sunt întrebări care se adresează mai mult regizorilor decât spectatorilor, afectând motivația cineaștilor de a-și continua carierele. Noul val românesc a înregistrat o încetinire notabilă după "erupția" sa la începutul anilor 2000, lipsa recunoașterii pe plan intern fiind probabil unul dintre principalele motive. Orice mișcare artistică are nevoie de sprijin la nivel local (Cristian Mungiu a declarat într-un interviu recent cu Xan Brooks că lipsa cinematografelor din România reprezintă o problemă crucială).
În plus, se pare că spectatorii români s-au orientat spre o altă direcție. În 2012 a existat o ușoară creștere pentru filmele românești în box office-ul intern, însă această creștere a vizat filme comerciale mai convenționale, precum "Minte-mă frumos" și "Bună! Ce faci?" (prima comedie romantică românească produsă după foarte mulți ani). Însă nimănui nu-i pasă de aceste filme în străinătate, afirmă jurnaliștii de la The Guardian. Din păcate, afirmă The Guardian, prioritățile guvernului român par să vizeze alte zone: anul trecut, guvernul a suprimat finanțarea instituției care promovează filmul românesc în străinătate (nevoită să apeleze la ajutorul companiei Kickstarter pentru a finanța anul trecut Festivalul Filmului Românesc de la New York).
Irina Popescu
