Antrenorul echipei Al-Arabi, Dan Petrescu, ar putea reveni în Rusia pentru a prelua conducerea tehnică a echipei Kuban Krasnodar, a scris, luni seară, publicaţia Sport Express, potrivit Mediafax.
Conducerea clubului rus nu este mulţumită de actualul antrenor al echipei, Viktor Goncearenko, care întâmpină dificultăţi în a se impune în faţa jucătorilor.
Kuban, echipă la care evoluează atacantul Gigel Bucur, a remizat, vineri, scor 2-2, pe teren propriu, cu Rostov, în etapa a doua a campionatului, după ce a învins în prima rundă, tot acasă, cu scorul de 2-0, pe UFA, mai scriu conform Mediafax.
Petrescu a semnat la începutul lunii iunie un contract pe doi ani cu gruparea Al-Arabi din Qatar, dar ruşii scriu că românul ar fi de acord să-şi rezilieze înţelegerea pentru a reveni la Kuban.