Home În Lume Gaza: Un nou armistițiu, pentru o perioadă de cinci zile

Gaza: Un nou armistițiu, pentru o perioadă de cinci zile

DISTRIBUIŢI

Israelul și palestinienii au ajuns la un acord pentru prelungirea armistițiului din Fâșia Gaza cu cinci zile, au anunțat miercuri seară mediatorii egipteni și un negociator palestinian, citați de AFP, transmite Agerpres.

Anunțul a fost făcut cu 45 de minute înainte de expirarea armistițiului intrat în vigoare luni, însă cel puțin o rachetă s-a abătut asupra sudului Israelului dinspre Fâșia Gaza cu câteva ore înainte, însă fără să provoace victime.

„Am căzut de acord să oferim mai mult timp negocierilor”, a declarat șeful delegației palestiniene la Cairo, Azzam al-Ahmed. Cu câteva minute mai devreme, un membru al echipei egiptene de negociatori anunțase că părțile beligerante au acceptat să prelungească armistițiul cu 72 de ore, dar al-Ahmed a corectat afirmația, subliniind că este pentru o durată de cinci zile, mai scrie Agerpres.

La scurt timp, Cairo a confirmat informația într-un comunicat dat publicității de Ministerul de Externe.

Noul acord de încetare a focului se va încheia marți la ora locală 00.01 (luni, 21.01 GMT).

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.