Decizia autorităților de la București de a reduce fondul de salarii cu 25% și pensiile cu 15% a declanșat o adevărată isterie publică, amplificată la nesfârșit de televiziunile cu carnet de partid. Analiștii de conjunctură care s-au grăbit să cânte deja prohodul României n-au avut însă nici cea mai mică curiozitate pentru a analiza la rece cifrele oficiale care demonstrează negru pe alb că în plină criză economică mondială, în perioada martie 2008-martie 2010, salariul mediu și punctul de pensie au crescut cu 26% în România. Asta în vreme ce majoritatea țărilor din UE recurgeau la măsuri drastice de reducere a cheltuielilor bugetare. Pentru a înțelege mai bine cum a luat acum Guvernul decizia de reducere a salariilor bugetarilor cu 25% să aruncăm un ochi pe indicatorii Institutului Național de Statistică. Din datele oficiale putem lesne observa că în martie 2008, an de creștere economică, câștigul salarial mediu net a fost de 1.192 lei. În martie 2010, în miezul crizei economice, același indicator era cu 26,6% mai mare, adică 1.509 lei.
Ce înseamnă acest lucru, în condițiile în care în domeniul privat deja s-au redus salariile de la începutul lui 2009, s-au făcut concedieri colective și s-au închis zeci de mii de firme în urma introducerii impozitului minim al prea-priceputului ministru PSD Constantin Niță? E simplu: creșterea salariului mediu este în principal datorată sectorului PUBLIC! Și-atunci, nu era firesc să se ia decizia reducerii salariilor măcar la nivelul din martie 2008, an de boom economic pentru România, potrivit guvernului Tăriceanu?
Cititorii interesați de cifrele reale oferite de Statistică pot face și alte comparații accesând acest site.
Punctul de pensie – eterna dispută
Punctul de pensie în baza căruia se stabilesc pensiile pentru cinci milioane și jumătate de pensionari reprezintă o temă frecventă de dispută, în fruntea căreia s-a întronat liberala Mariana Câmpeanu, cea care chema pensionarii să le reanalizeze dosarele, peste rând, la sediul ei de campanie, sperând că va fi aleasă în Parlament chiar cu prețul încălcării legii. N-a fost să fie, iar frustrările sale politice se defulează aproape zilnic la televizor, pe spinarea pensionarilor, bineînțeles. Pentru a vedea cum a evoluat, în realitate și nu la televizor, punctul de pensie, am recurs la datele oficiale prezentate pe site-ul Ministerului Muncii.
Conform statisticii oficiale, în ianuarie 2008, punctul de pensie era de 581.3 RON. Până în ianuarie 2010, punctul de pensie a crescut cu 26%, la 732.8 RON. Ca să nu mai vorbim că tot în perioadă de criză, guvernul a introdus pensia minimă de 350 RON, în condițiile în care, în aceleași vremuri de creștere economică fără egal în Europa, existau pensii de 2-3 RON. Memoria unora este câteodată extrem de scurtă, ține doar cât o campanie electorală.
Peste 70% dintre șomeri nu au urmat nici măcar liceul!
Aceleași cifre dure, dar adevărate ne arată și starea șomerilor din România.
Astfel, potrivit datelor oficiale, avem în prezent 4.313.200 de persoane angajate care susțin 762.375 de șomeri, 5.521.500 de pensionari și 193.004 persoane aflate în concediul pentru creșterea copilului, adică un total de 6.476.879 de persoane.
Din cei 762.375 de șomeri, 552.946 (72.53%) sunt persoane care nu au făcut nici măcar un liceu, 160.921 (21.11%) sunt persoane care au absolvit liceul și 48.508 (6.36%) au terminat o facultate.
Oare nu a venit vremea ca măcar o parte din cei 552.946 de șomeri fără studii să meargă să lucreze în agricultură, unde e mare nevoie de forță de muncă? Din păcate, pentru mulți români, opțiunea de a sta cu mâna întinsă așteptând să-ți dea statul de mâncare este preferabilă muncii. E o mentalitate care s-a dezvoltat și a înflorit grație politicienilor care s-au întrecut în cadouri sociale date pe spinarea celor care contribuie la bugetul de stat. Pentru aceste lucruri ar trebui să-i „mulțumim“ lui Iliescu, cel care a încurajat nemunca în România. El și acoliții lui din PSD, timp de 20 de ani, i-au învățat pe români să aștepte să le dea statul! Vremurile s-au schimbat însă. Iliescu și-a pierdut în mod natural simpatizanții, iar oamenii încep să înțeleagă, atunci când nu sunt manipulați grosolan, pe față, că doar punând osul la treabă vor putea trăi mai bine. Așteptatul cu mâna întinsă la pomana statului trebuie să ia sfârșit și în România, singura țară din UE în care circa o treime din populație este asistată social. Conform declarațiilor oficialilor din Ministerul Muncii, circa 2 miliarde de euro sunt plătite anual pentru circa 200 de ajutoare sociale, ajutoare de care beneficiază aproximativ 7 milioane de români. Această stare de fapt nu mai poate dura, chiar dacă și tânărul președinte al PSD, Victor Ponta, o decepție pentru simpatizanții stângii, merge ca trenul pe linia iliesciană a cultivării leneviei la români. Socialismul modern reprezintă cu totul altceva, nu asistență socială la tot poporul, cum i-a învățat Iliescu pe prea mulți români.
Și dacă tot ne uităm cu jind la americani și la nivelul lor de trai, trebuie să spunem că în luna aprilie 2010, patru din cinci americani înțelegeau că administrația de la Washington nu îi va ajuta în rezolvarea problemelor lor. De altfel, în 1961, J.F. Kennedy le spunea americanilor: „Nu întreba ce poate face țara ta pentru tine, ci ce poți face tu pentru țara ta!“. Câți dintre români gândesc așa? Și câți politicieni sunt în stare să educe poporul în spiritul încurajării muncii și al respectului de sine? Singura șansă pentru România este o conducere fermă, care să-i aducă pe români din postura de asistați social în cea de contributori.
Soluția proiectului ratat de PM Klaus Johannis
Și acum să vedem ce altă variantă aveam în decembrie 2009: în loc de Emil Boc ar fi putut fi „proiectul Klaus Johannis“, „un tehnocrat autentic“, „un bun manager“ care „coagulase în jurul său o majoritate parlamentară“, ne explicau alte două proiecte ratate ale anului trecut: Crin Antonescu și Mircea Geoană. Ia să vedem ce declarație stupefiantă a dat pentru „Rondul de Sibiu“ „proiectul ratat de PM, Klaus Johannis“ despre eventuala reducere cu 25% a salariilor bugetarilor:
„E greu să evaluezi măsurile fiindcă ele nu au fost încă publicate sub formă de ordonanță sau lege. Eu aștept să se clarifice ce se dorește și atunci putem să le evaluăm. Deocamdată scăderea salariilor bugetarilor cu 25 la sută va avea două efecte: nemulțumirea profundă a bugetarilor va fi primul și o diminuare substanțială a veniturilor la bugetul de stat va fi al doilea. Aceasta fiindcă toți bugetarii plătesc impozite la bugetul de stat și sunt o sursă sigură. Dacă vor apărea și alte efecte, vom vedea după“.
E adevărat că fără astfel de declarații s-ar fi demonstrat mult mai greu necompetența pentru poziția de PM a „proiectului ratat de PM, Klaus Johannis“, proiect susținut de meseriașii, geniile economice și manageriale din politica românească: Geoană, Antonescu, Becali, Marko Bela, Vadim și, în plus, și de mogulii presei.
Să analizăm primar această declarație imbecilă:
„Deocamdată scăderea salariilor bugetarilor cu 25 la sută va avea ca efect diminuarea substanțială a veniturilor la bugetul de stat“.
Deci să luăm impozitul pe venit (salariu) de 16%. Să spunem că totalul salariilor bugetarilor este X, la care bugetarii plătesc 16%X impozit pe salariu. Așadar, ies de fapt din buget 84% X. (-100%+16%= -84%). Dacă vor scădea salariile la 75%X, impozitul aferent va fi 16% din 75%X, adică 12%X.
Așadar ies de fapt din buget 63% din X (-75%+12%= -63%), adică facem o economie.
Și la fel pentru celelalte cote procentuale, domnule proiect ratat de PM, Klaus Johannis!
Din abordarea dvs. „macroeconomică“ rezultă automat și soluția: trebuia să creștem „veniturile sigure“ la bugetul de stat cu 25% din X, suma pe care guvernul vrea de fapt să o economisească, prin creșterea cu 156% a X, impozitul aferent crescând în valoare totală cu 25% din X (16% din 156) și realizăm veniturile dorite, nu? Ura, să mărim salariile bugetarilor cu 156%, URA! Doar cârcotașii ăștia de finanțiști nu vă înțeleg strategiile, dle proiect ratat de PM, nu-i așa?
Și nu mai spunem că, de fapt, noi avem o problemă în a strânge tot X-ul, nu doar cei 25%X, ceea ce a generat împrumutul de la FMI sau de pe piața bancară, care sunt purtătoare de dobânzi, stimate domnule „model de transparență“, „garanția infuziei de eficiență“! Dacă-mi permiteți un sfat, prin această declarație ați fost mult prea transparent!
