UPDATE
Judecătorul Stan Mustață și grefiera Mariana Ciurea au fost arestați în noaptea de miercuri spre joi, chiar de către colegii lor de la Curtea de Apel București, care au emis mandate pentru 29 de zile. Judecătorul Stan a fost reținut marți seara de procurorii DNA, alături de grefiera cu care lucra. El a declarat jurnaliștilor că singurul său regret este că nu și-a ales mai bine prietenii. Magistratul a mai spus că l-a cunoscut pe ”partenerul” său din dosar, Florian Alexandru, apropiat de clanul Cămătarilor, la o masă la care au participat și alți colegi judecători.
Acuzațiile procurorilor: a pretins de șase ori șpagă, inclusiv pentru eliberări în ”Dosarul Transferurilor”
Judecătorul Stan Mustață este urmărit penal pentru infracțiuni de corupție, alături de grefierul de la Curtea de Apel București Mariana Ciurea, prietenul său Ion Boraciu, și Florian Alexandru, un apropiat al Clanului Cămătarilor, se arată într-un comunicat al DNA. Ei sunt învinuiți de constituirea unui grup infracțional organizat, infracțiuni de trafic de influență și luare de mită. Procurorii anticorupție susțin că judecătorul de la CAB ar fi cerut șpagă de șase ori.
”În cauză, există date și probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în cursul anului 2013, Mustață Stan, Boraciu Ion și Alexandru Florian au constituit un grup infracțional organizat, gruparea fiind sprijinită de Curea Mariana, în scopul săvârșirii unor infracțiuni de corupție judiciară, urmărind obținerea de beneficii materiale. În acest context, în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014, membrii grupului au accesat informații cu caracter confidențial din dosarele penale aflate pe rolul Curții de Apel București, în vederea identificării și contactării mituitorilor și cumpărătorilor de influență, în scopul pretinderii de la aceștia a unor foloase materiale, în schimbul obținerii unor hotărâri judecătorești favorabile”.
Magistratul Stan Mustață lua liste de ședință de la instanță și le dădea complicilor săi, cărora le cerea să identifice persoane judecate și să le spună că le poate favoriza, prin prisma noilor coduri penal și de procedură penală, în sensul eliberării sau reducerii pedepselor, susțin surse judiciare.
Potrivit procurorilor, judecătorul Mustață Stan a pretins, de șase ori, de la diferite persoane condamnate sau inculpate în dosarele pe care le judeca, diferite sume de bani. Acestea ”nu au fost particularizate sub aspectul cuantumului”, susține DNA. Cele șase fapte de luare de mită au avut loc chiar în luna aprilie 2014. Pe 7 aprilie, susțin procurorii, judecătorul ar fi pretins șpagă ”în sensul admiterii contestației în anulare împotriva deciziei penale nr. 222/A/2014, pronunțată la 04.03.2014 de Curtea de Apel București”. Aceasta este chiar sentința de condamnare a ”greilor” din fotbal, respectiv frații Becali, Cristi Borcea, MM Stoica și alții. De altfel, judecătorul Mustață a admis în principiu și contestația formulată de MM Stoica. Intermedierea în acest caz a fost asigurată de Ion Boraciu, arată procurorii. Afaceri similare ar fi fost perfectate în numele magistratului pe 11 aprilie și 15-16 aprilie.
”De asemenea, în cursul lunii aprilie 2014, Mustață Stan, în calitate de judecător la Curtea de Apel București, Secția a II-a penală și acționând în cadrul grupului infracțional din care făcea parte, a pretins, cu complicitatea suspectei Curea Mariana și prin intermediul suspectului Boraciu Ion, de la o persoană, suma de 30.000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor învestiți în compunerea unui alt complet al Curții de Apel București, Secția a II-a penală, pentru a-i determina să pronunțe o soluție favorabilă unui inculpat”.
Curtea de Apel București se va pronunța pe 13 mai în cazul excepțiilor ridicate de avocații inculpaților din dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare. Completul care judeca acest dosar ar fi trebuit să ia o decizie în cursul zilei de marți, dar președintele acestuia, judecătorul Stan Mustață, a fost ridicat de procurorii DNA și dus la audieri într-un dosar privind posibile fapte de corupție în care ar fi fost implicat. Magistratul va fi înlocuit, formându-se un alt complet de judecată.
Avocații au ridicat la termenul anterior o serie de excepții, printre care și una cel puțin năstrușnică: anularea unei hotărâri de guvern, de acum mai bine de zece ani, prin care ICA a fost transformat din institut în societate comercială, dar și introducerea Ministerului Finanțelor ca parte civilă în dosar.
Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz pentru reținerea și arestarea judecătorului Stan Mustață
Judecătorul Stan Mustață este urmărit penal de procurorii DNA, alături de un grefier al Curții de Apel și de alte patru persoane, a arătat DNA într-un comunicat. Anchetatorii au cerut CSM aviz pentru reținerea și arestarea preventive a magistratului. ”În cauză, există date și aspecte din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014, cele șase persoane au constituit sau aderat la grupul infracţional în scopul săvârșirii unor infracţiuni de corupţie judiciară (luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare folosire în orice mod direct sau indirect de informaţii care nu sunt destinate publicităţii și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii) urmărind obţinerea de beneficii materiale”.
Judecătorul a fost ridicat de polițiști pe baza unui mandat de aducere, fără să fi fost citat în prealabil, au precizat procurorii. ”În cazul magistratului, suspect în cauză, au fost aplicate prevederile art. 265 alin. 2 din Cpp: suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă această măsură se impune în interesul rezolvării cauzei”.
Judecătorul Stan Mustață a părăsit sediul DNA, după aproape patru ore de audieri în prezența unui avocat din oficiu. Magistratul a explicat acest lucru prin prisma faptului că are mulți prieteni printre avocați și nu dorea să profite de acest lucru. Judecătorul Mustață a explicat că procurorii DNA susțin că un prieten de-al său s-ar fi întâlnit cu un prieten al lui Dan Voiculescu, pentru a fi dată o soluție favorabilă în dosarul ICA, De altfel, judecătorul a explicat că la dosar există interceptări ambientale realizate în biroul unui prieten de-al său, Boraci Ioan, care deține o fermă. Judecătorul a negat însă categoric toate acuzațiile de corupție. ”Eu am fost și sunt un judecător curat. Nu mi s-a oferit niciodată mită. Procurorii trebuie să dovedească acuzațiile în acest dosar. Sunt numai vorbe. N-am făcut promisiuni nimănui, n-am dat soluții în afara legii” a spus judecătorul Mustață. Magistratul a mai explicat jurnaliștilor că oricum astăzi avea de gând să amâne dosarul lui Dan Voiculescu, întrucât mama colegului său a intrat în concediu după decesul mamei sale. ”Sunt la vârsta pensionării” a mai spus magistratul, recunoscând că în ciuda nevinovăției sale, îi este teamă că va fi arestat.
Stan Mustață a precizat că a fost emoționat pe tot parcursul audierilor, dar că, în opinia sa, nu are cum să existe vreo legătură între cazul său și cel al judecătoarelor Viorica Dinu și Antonela Costache, în dosarul cărora există o interceptare în care este pomenit numele său. Despre cauza cu Dinel Staicu, Mustață a arătat că nu putea interveni sub nicio formă, din cauza legii, dar și din cauza softului de calculator, care realiza repartizarea aleatorie a cauzelor, pentru că programul în sine este strict și orice modificare făcută se poate vedea de către tehnicienii IT.
Ridicat din parcare
Unul din judecătorii care trebuiau să ia în discuție astăzi dosarul lui Dan Voiculescu nu a a mai putut ajunge în sala de judecată, întrucât a fost ridicat dimineață de procurorii DNA, înainte de a se urca în mașină. El trebuia să ajungă la Curtea de Apel București, pentru judecarea dosarului ICA. Potrivit unor surse judiciare, judecătorul Stan Mustață este suspectat de luare de mită. El ar fi bănuit și ca fiind un presupus destinatar al mitei oferite de afaceristul Dinel Staicu judecătoarei Veronica Cârstoiu, de la Curtea de Apel București, care i-ar fi remis și acestuia o parte din suma primită.
Potrivit procurorilor, în februarie 2012 Veronica Cîrstoiu, în calitate de judecător la Curtea de Apel București – Secția I penala, a primit 630.000 euro de la Dinel Staicu pentru a pronunța o soluție favorabila în dosarul în care acesta fusese condamnat la 7 ani închisoare, fraudarea Băncii Internaționale a Religiilor.
Judecătorul Stan Mustață trebuia să judece, marți, împreună cu un alt magistrat, Florică Duță, apelurile formulate în dosarul în care Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi și alte 11 persoane sunt acuzați de fapte de corupție privind modul de privatizare a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). În aceste condiții, cel mai probabil judecătorul Mustață va fi înlocuit din complet, locul său fiind luat de un alt judecător.
La termenul din 8 aprilie, judecătorul Stan Mustață a formulat o cerere de abținere. Judecătorul arăta că, în urma unor materiale de presă „neadevărate”, în care se relatează presupuse interese ale sale în acest dosar, formulează cererea de abținere, pentru eliminarea oricăror dubii sau suspiciuni. Cererea a fost respinsă, astfel că Stan Mustață a continuat să judece acest dosar.
În 26 septembrie 2013, Tribunalul București l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Instanța a constatat că a fost împlinit termenul de prescripție specială și a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracțiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, a influenței și autorității date de această calitate în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiș, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu și Flavius Adrian Pop au fost condamnați la șase ani de închisoare cu executare. Instanța a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu și Vica Ene.