Home Imobiliare Politicienii, provocati sa-si asume problema spatiilor locative

Politicienii, provocati sa-si asume problema spatiilor locative

DISTRIBUIŢI

Unul dintre liderii de pe piata romaneasca a constructiilor, compania Impact Bucuresti, a lansat, la sfarsitul saptamanii trecute, o -declaratie de interese- prin care anunta ca ii va sprijini pe acei oameni politici care se angajeaza sa solutioneze problema locuintelor.

Pentru argumentarea acestei initiative, conducerea companiei Impact porneste de la situatia total nefavorabila din domeniul constructiilor, pe care o descrie in felul urmator:

– munca la negru in proportie de 70%;

– nivel prea ridicat al cotei de TVA (19%) atat pentru activitatile de constructii, cat si pentru materiale;

– cadru normativ lacunar in ceea ce priveste parteneriatul public-privat;

– lipsa de supraveghere a calitatii si securitatii in exploatare;

– lipsa unei strategii de planificare a dezvoltarii rezidentiale, avand ca efect amenajarea haotica a asezarilor urbane, fara a avea si o corelare a utilitatilor etc.

Ce trebuie sa faca politicienii? In viziunea Impact, acestia isi vor folosi puterea si influenta pentru punerea in practica a unui plan national de reabilitare si dezvoltare a Romaniei din punct de vedere rezidential, pe urmatorii 25 de ani. Un astfel de plan va contine, in primul rand, programe de sprijinire a paturilor sociale dezavantajate din punct de vedere locativ; in acest sens, -statul ar putea emite vouchere valorice nominale, ca ajutor social pentru locuire (chirie sau rate), fara a se altera pretul de piata-, a explicat presedintele Impact, Dan Ioan Popp. El a subliniat necesitatea dezvoltarii de campusuri in care locuintele sa fie date in chirie (-acestea nu inseamna achizitii de locuinte, ci asigurarea unui adapost-), avand in vedere ca, spre exemplu, Germania are proprietari in proportie de numai 32%, in timp ce in Romania 94% din locuinte se afla in proprietate si numai 6% sunt inchiriate.

Potrivit conducerii Impact, politicienii care vor subscrie acestei initiative vor obtine o serie de avantaje, atat de natura electorala, cat si – in cazul celor care vor da dovada de seriozitate – de natura financiara, la care se adauga sprijinul tehnic de specialitate din partea expertilor companiei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.