Diplomatul corean care a fost prins beat la volan si a sarit sa bata un politist s-a ales cu un dosar penal. Functionarul avea o alcolemie de 0,95 la mie, motiv pentru care fapta sa constituie infractiune. In afara de aceasta problema, asiaticul ar putea sa mai aiba probleme si din cauza faptului ca impreuna cu un translator s-a napustit asupra unuia din politistii care il oprisera.
Functionarul se afla la volanul unui autoturism de teren marca Ssang Yong in momentul in care a fost oprit de oamenii legii pentru un control de rutina. Din cauza faptului ca el a ignorat semnalul, politistii au inceput urmarirea si au blocat masina cu numar de corp diplomatic la cateva sute de metri distanta. Incoltit de oamenii legii, coreanul a cerut ajutorul unui translator, impreuna cu care a fost dus la Institutul National de Medicina Legala -Mina Minovici-. Cand echipajul de politie a vrut sa plece pentru a preda probele, translatorul s-a aruncat in fata masinii, apoi a sarit sa il scoata pe unul din oamenii legii afara.
In incaierare, politistul s-a ales cu vesta rupta. In ajutorul sau au sarit mai multi trecatori, iar fortele de ordine au trebuit sa intervina pentru a aplana conflictul dintre martori si coreeni.
Ulterior, atat translatorul si soferul prins baut, cat si martorii au fost condusi la sediul Brigazii de Politie Rutiera, unde au fost audiati. Potrivit politistilor, o alcoolemie de 0,4 in aerul expirat presupune in sange o valoare de peste 0,8 la mie a acestui parametru, ceea ce – conform legii – constituie infractiune si implica intocmirea unui dosar penal pentru soferul prins baut.
Cei doi angajati ai Ambasadei Republicii Coreea urmeaza sa fie acuzati si pentru tulburarea linistii publice si ultraj contra unui functionar aflat in misiune. Pana in momentul de fata, reprezentanta diplomatica la care ei sunt angajati nu a avut o pozitie oficiala in acest sens.