Meci de exceptie miercuri seara pentru atacantul lui Manchester United Ruud van Nistelrooy care a reusit sa inscrie nu mai putin de patru goluri in partida cu Sparta Praga. Practic, Van Nistelrooy a marcat toate golurile echipei sale din acest meci. Olandezul intra astfel in clubul select al fotbalistilor care au reusit patru goluri intr-un meci din Liga Campionilor (sau Cupa Campionilor Europeni), alaturi de Dado Prso, Simone Inzaghi si de compatriotul sau, Marco van Basten.
Intalnirea dintre Manchester si Sparta, desfasurata in cadrul Grupei D, s-a incheiat cu scorul de 4 – 1 pentru englezi. Van Nistelrooy a deschis scorul in minutul 14. Cea de-a doua reusita a sa a venit in urma executarii unui penalti obtinut de Paul Scholes. Seria atacantului olandez a continuat in minutul 60 si, in fine, in primul minut de prelungire a meciului. Golul de onoare al cehilor a fost reusit de Zelenka, in minutul 53. Van Nistelrooy, care mai are la activ si un hatrick in Liga Campionilor, ajunge astfel la 37 de goluri marcate in aceasta competitie. Manchester United se afla pe locul doi al Grupei D, la doua puncte in urma liderului Olimpique Lyon.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane