Home Bref Dubluri

Dubluri

DISTRIBUIŢI

Desi ultima dubla campanie electorala (prezidentiala si generala) din actuala tranzitie nu e foarte incinsa, ea a dezvoltat comportamentul dublu al unor candidati pentru care dedublarea personalitatii si utilizarea dublului standard au devenit un mod de existenta. Primul exemplu l-a dat chiar dl Iliescu care e si presedinte echidistant al Romaniei dar si propagandist al PSD. Te si intrebi cateodata, vazandu-l pe dl Iliescu cum sare sprinten peste Constitutie de dragul partidului, ce i-o fi trebuind campanie electorala? Doar il cunoaste toata lumea ca pe un cal breaz. Presedintele tine insa mortis sa se intoarca in fruntea unui partid castigator si de aceea nu ezita sa recomande utilizarea -regulii democratice- a alternantei la putere numai -la timpul potrivit-. Timpul potrivit ar fi – se intelege – numai acela in care alternanta aduce PSD la putere. Pentru dl Iliescu exista un singur timp favorabil, cel al partidului sau, a carui continuitate pe aceste meleaguri numara cateva decenii – despartite, ce-i drept, de o revolutie a esaloanelor. In biserica insa, lucrurile se petrec mult mai solemn: episcopul Calinic s-a dovedit un vrednic slujitor al domnului Nastase – pentru care a incalcat poruncile sfantului Sinod. Dar poti sa rezisti ispitei cand premierul e atat de aproape si-ti rascoleste amintirile -sfiiciunii- cu care vorbea candva in CPUN? Asa incat, episcopul l-a inscris intre -marii conducatori din istorie- – desi acesta isi doreste sa mai ramana in actualitate cel putin o perioada. Nici lumea sportului n-a scapat intreaga din procesul dedublarii. Selectionerul Iordanescu, el insusi candidat al PSD, a anuntat ca va retrage tricoul cu nr. 10 (purtat de Mutu) din garderoba echipei nationale – in semn de respect fata de celebrul fotbalist suspendat. Ce-o fi asa de maret in consumul de droguri al lui Mutu – incat momentul sa fie marcat printr-un asemenea gest? Generalul Iordanescu se dovedeste astfel dublura unei fane isterice care-si rupe tricoul din jale pentru idolul sau. In ce-i priveste pe cei doi protagonisti, Basescu si Nastase, acestia nu s-au confruntat inca lasandu-i pe analisti sa le identifice transferurile de personalitate si de mesaj. Deocamdata, cei doi tanjesc fiecare dupa electoratul celuilalt: dl Basescu isi doreste voturi rurale, ardeiate, in timp ce dl Nastase pofteste la voturi fine, legate in piele, pe masura volumului sau: -va fi foarte important ca viitorul presedinte al Romaniei sa aiba bagaj cultural consistent. Altfel riscam sa fim reprezentati in lume de un presedinte care nu stie cine e Mircea Cartarescu sau ca Victoria Lipan e un personaj din Baltagul-. Sau ca Nastase Besensac e un personaj din -Morometii-.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.