Home Monden Charlie Sheen va petrece 30 de zile la închisoare

Charlie Sheen va petrece 30 de zile la închisoare

DISTRIBUIŢI

Charlie Sheen va petrece 30 de zile la închisoare, în urma unei înțelegeri cu procuratura din statul Colorado, actorul american fiind acuzat de agresiune asupra soției sale, informează contactmusic.com.
Actorul american a petrecut mare parte din ziua de Crăciun (25 decembrie 2009) în închisoarea din Aspen, fiind încarcerat de poliția americană, după ce, potrivit presei americane, actorul și-ar fi amenințat soția cu un cuțit, în timpul unei altercații petrecute în reședința de vacanță din Aspen a cuplului. Charlie Sheen a negat ulterior aceste informații și a pledat nevinovat în fața unui tribunal american la acuzația de agresiune asupra soției sale.
Potrivit unei informații postate în premieră pe site-ul TMZ.com, Charlie Sheen nu va mai contesta acuzația de agresiune și va petrece 30 de zile la închisoare, începând de luni, 7 iunie. Acuzațiile formulate împotriva actorului vor fi retrase, iar cazul va fi închis.
Presa americană susține că Charlie Sheen va petrece doar 17 zile la închisoare, urmând să fie eliberat mai devreme, pentru bună purtare. Actorul american va trebui să urmeze și un curs de 36 de ore, în cadrul unui program de terapie contra acceselor de furie.
După ce a avut numeroase probleme cu justiția în anii ‘90, în special din cauza consumului de droguri și a violențelor conjugale, Charlie Sheen este, în prezent, unul dintre cei mai bine plătiți actori de televiziune din Statele Unite ale Americii, grație rolurilor din serialele foarte populare „Two and a Half Men/ Doi bărbați și jumătate“ și „Spin City“.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.