Vremea va continua să se încălzească, astfel că mâine, maxima termică va urca spre 23 de grade Celsius, în Lunca Dunării. În Capitală se vor înregistra până la 21 de grade Celsius.
La noapte, cerul va fi variabil, vântul va sufla cel mult moderat, iar în zonele joase, spre dimineață se poate forma ceață. Temperaturile minime se vor încadra între 0 grade în depresiuni și 10 grade în Dealurile de Vest.
În București, cerul va fi variabil și vântul va adia ușor. Temperatura minimă va fi de 5 – 6 grade Celsius.
Mâine, vremea va continua să se încălzească, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 grade în Deltă și 23 de grade în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară în vestul, nord-vestul și centrul țării, unde vor fi averse și descărcări electrice.
În București vremea va fi însorită și caldă. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade Celsius.
Până vineri, la ora 18.00, este cod galben de inundații pe râurile Tur, Crasna, Barcău și Bega Veche
Până miercurea viitoare, la ora 18.00, este cod portocaliu pe Dunăre, pe sectoarele Porțile de Fier-Zimnicea și Hârșova-Brăila, precum și pe brațele Dunării. În rest, este cod galben.
Rudi Vania