În timp ce toată lumea s-a dat peste cap ca să-i obțină grațierea, ori măcar o reducere a pedepsei, „Gică” Popescu pare a se fi obișnuit, deja, cu celula pușcăriei. Condamnat la o pedeapsă de trei ani, o lună și zece zile în dosarul transferurilor de jucători, el și-a retras cererea de schimbare a regimului de detenție din cel închis într-unul mai blând, cerere pe care o înregistrase la Judecătoria Sectorului 5 la data de 8 aprilie. Potrivit oficialilor de la această instanță, magistrații de la J 5 au „luat act, marți, de retragerea cererii”. Și Gigi Nețoiu, condamnat la trei ani și patru luni de închisoare, tot în dosarul transferurilor, actualmente încarcerat la Penitenciarul Craiova, a cerut instanței schimbarea regimului de detenție din închis în semi-deschis. În ceea ce privește cererea lui Nețoiu, magistrații de la Judecătoria Craiova ar putea să ia o decizie în pe 8 mai.
Reamintim că, în această primăvară, pe 4 martie, Curtea de Apel București, l-a condamnat pe Gigi Nețoiu la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători. În același dosar au mai fost condamnați: Jean Pădureanu la trei ani și patru luni de închisoare, George Copos la trei ani și opt luni, Mihai Stoica la trei ani și șase luni, Cristian Borcea și Ioan Becali la câte șase ani și patru luni, Victor Becali la patru ani și opt luni, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile.
Victor Becali, Ioan Becali şi Cristian Borcea sunt încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, unde pedepsele se execută în regim deschis sau semideschis, iar Gică Popescu, Mihai Stoica și George Copos, la Rahova, care are regim închis.