Compania Națională Aeroporturi București și-a propus să aducă în atenția pasagerilor celui mai mare aeroport din România câteva mărturii ale originilor poporului român, organizând în parteneriat cu Asociația Identitate Culturală Contemporană (AICC) evenimentul ‘Origini’.
Evenimentul inaugural a avut loc în intervalul orar 10:00 — 12:00, în sala de expoziții a Aeroportului Internațional Henri Coandă București, unde, împreună cu dr. Leonard Velcescu, distins în anul 2012, de Academia Română cu premiul ‘Eudoxiu Hurmuzachi’, vom rememora împreună fascinația romanilor pentru daci, vom afla care sunt muzeele și țările unde pot fi vizitate statui și busturi antice ale dacilor și vom trece în revistă câteva repere ale culturii și civilizației dacice.
Pasagerii aflați în Aeroportul Internațional Henri Coandă București au avut, de asemenea, ocazia să se întâlnească cu personaje istorice ale civilizației dacice, interpretate într-o manieră neconvențională de actori profesioniști, vor viziona colaje din filme și documentare istorice și vor putea participa la o tombolă cu premii.
Cu această ocazie, Directorul General al CNAB, Sorinel Ciobanu a declarat: ‘Aceste reprezentări de daci sunt simboluri culturale identitare care reprezintă România, fiind esențiale pentru cultura, istoria și imaginea țării noastre. Suntem bucuroși să vorbim despre originile noastre prin găzduirea unei expoziții de fotografii ale unor statui antice de daci, astfel încât cei care călătoresc să știe unde pot găsi monumentele strămoșilor noștri.