România continuă să ocupe penultimul loc în UE după Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor la standardul puterii de cumpărare, cu 45% din media Uniunii, mai puțin decât în țări care încă nu au aderat, precum Croația și Turcia, se arată într-un comunicat prezentat ieri de Eurostat.
PIB pe locuitor la standardul puterii de cumpărare a fost echivalent în 2009, în România, cu 45% din media înregistrată la nivelul Uniunii Europene, singurul stat membru mai sărac fiind Bulgaria, cu 41% din medie.
Croația și Turcia, prima pe cale să intre în UE, a doua încă în fazele preliminare ale procesului de aderare, depășesc România ca nivel de trai după acest indicator, cu 64%, respectiv 46% din media UE.
Muntenegru, un alt stat european care nu a dobândit încă statutul de membru UE, depășește Bulgaria ca PIB pe locuitor la standardul puterii de cumpărare și se apropie de România, cu 43% din media Uniunii.
Exceptând Luxemburgul, statul membru cu cel mai ridicat PIB pe locuitor la standardul puterii de cumpărare este Irlanda, 131% față de media UE, urmată de Olanda (130%), Austria (124%) și Suedia (120%). În Luxemburg, indicatorul se plasează la 268% din media UE, însă valoarea neobișnuit de ridicată se datorează numărului mare de experți care lucrează în țară, care contribuie la PIB, însă nu sunt considerați populație activă.
Cifre cu mult peste România sunt întålnite și în Marea Britanie (117%), Germania (116%), Franța (107%), Spania (103%), Italia (102%), Grecia (95%), Slovenia (86%), Cehia (80%), Portugalia (78%), Ungaria (63%) sau Polonia (61%).
Norvegia, Elveția și Islanda, țări integrate în mare măsură în spațiul economic european, însă care nu au aderat la UE, au un PIB pe locuitor la standardul puterii de cumpărare apropiat sau chiar mult mai ridicat decât cele mai bogate țări din Uniune. În Norvegia, indicatorul se plasează la 177% din media UE, în Elveția la 144%, iar în Islanda la 120%.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane