Home Bref Serbari bolnave

Serbari bolnave

DISTRIBUIŢI

Pavoazarile de Ziua Nationala au fost un bun prilej pentru PSD de a-si cupla propriile steaguri cu tricolorul sugerand astfel, daca mai era nevoie, ca Romania e a sa. Pana si canile festive de la Alba Iulia aveau pe-o parte inscriptia -Ziua Nationala a Romaniei- si pe cealalta -Nastase presedinte-. Dl Iliescu a oferit si el o receptie de Ziua Marii Uniri unde a cantat Marea Uniune PSD+PUR dupa ce si-a oferit o intalnire cu actorul Van Damme care, impresionat de gazda, le-a recomandat romanilor: -ramaneti sanatosi la minte-. Pentru unii oficiali, urarea venea prea tarziu. Dus la Alba Iulia pentru sarbatorile nationale, premierul Nastase, huiduit copios de participanti, nu s-a putut stapani sa nu ceara retragerea dlui Basescu din cursa prezidentiala: -in mod normal, daca n-a castigat din primul tur asa cum anuntase, ar trebui sa se retraga; problema tine mai mult de caracterul sau-. Problema tine si mai mult de caracterul dlui Nastase. Daca se retrage dl Basescu, ce credibilitate mai au alegerile prezidentiale din Romania? Dl Nastase s-a dovedit astfel sub orice barem de sanatate democratica permitandu-i dlui Basescu sa replice: -asta dovedeste ca Nastase este absolut iresponsabil; abia retragerea mea ar putea arunca Romania in haos-. Asta daca nu e deja acolo, gratie PSD. De data aceasta, dl Patriciu n-a mai sarit sa deplanga declaratiile -sub imperiul emotiilor- si nici bodyguarzii de opinie ai PSD nu s-au mai alarmat de impactul international al cererii dlui Nastase. Dar ce sa te mai miri cand insusi consilierul extern al PSD, dl Shimon Sheves, a fost acuzat de frauda in tara sa? Oamenii acestia au transformat frauda – in lege. Cine insulta frauda devine vinovat fata de stat: comite lezmafietate. Faptul ca viteazului Adrian Van Damme i-ar conveni sa candideze singur, ca la partid, spune multe despre apucaturile premierului. Ar vrea si presedintia fara licitatie. Dupa ce a fugit de orice confruntare cu dl Basescu ascunzandu-se in multimea de candidati, dl Nastase ar vrea acum sa se bucure singur de turul electoral. Inca putin si sultanii PSD vor cere sa se retraga toata lumea din fata lor, sa nu le strice programele – caci fiii si ginerii fostului regim regleaza tara din calculator. Au obtinut astfel o Romanie virtuala pe care o controleaza din taste si unde norocul ii petrece – si o Romanie neagra pe care o stapanesc rudimentar, cu biciul si zaharelul. Partea proasta e ca stapanii tarii sunt ei insisi santajabili, ca sunt fisati ca atare in alte calculatoare – si risca sa transforme Romania insasi intr-o tara a santajelor. Cica facem si noi schimbarea! In 15 ani n-am reusit decat sa-l schimbam pe dl Iliescu dintr-un palat in altul.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.