Chiar dacă nu a demisionat încă din PDL, dar nici nu vrea să migreze la PMP odată cu OUG-ului lui Ponta, primarul PDL al Clujului Emil Boc face campanie electorală pentru Elena Udrea. Acesta a semnat luni lista de susţinere a candidaturii Elenei Udrea la Preşedinţie. „Am semnat pe lista susţinătorilor doamnei Udrea în vederea alegerilor prezidenţiale, mi-am adăugat numele pe lista susţinătorilor, pe această listă am semnat primul. De ce? Un argument este că Elena Udrea susţine ca model economic creşterea economică prin investiţii şi locuri de muncă, spre deosebire de ceea ce susţine Ponta, ca tot ceea ce se întâmplă în economie să fie bazat pe consum şi pomeni electorale. Viziunea promovată de Elena Udrea se bazează pe ceva ce este sănătos pentru ţară şi economie. Ministerul care a promovat cele mai multe investiţii a fost cel al Dezvoltării, când ministru era Elena Udrea. O susţin pe Elena Udrea pentru că a înţeles că doar prin investiţii şi locuri de muncă poate să aducă prosperitate pentru români. O cunosc, ştiu ce a făcut în Guvern, a pus pe prim plan dezvoltarea şi modernizarea ţării şi cred că şi în cea mai înaltă demnitate a statului va avea forţa să ţină România pe această linie, a investiţiilor şi locurilor de muncă”, a mai spus Boc. Primarul Clujului a mai adăugat că a semnat lista de susţinere a Elenei Udrea şi pentru a sparge un clişeu, fiind de părere că o femeie poate ajunge preşedinte în România.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane