Home Actualitate Voiculescu va executa pedeapsa în regim închis

Voiculescu va executa pedeapsa în regim închis

DISTRIBUIŢI

Dan Voiculescu va executa pedeapsa în regim închis, a hotărât o comisie din cadrul Penitenciarului Rahova.

Perioada de carantină de 21 de zile s-a încheiat joia trecută pentru condamnaţii din dosarul ICA, printre care se numără şi Dan Voiculescu. Astfel, o comisie din cadrul Penitenciarului Rahova a decis ca omul de afaceri Dan Voiculescu să excute pedeapsa în regim închis întrucât el a fost condamnat la 10 ani de închisoare, iar legea prevede că persoanele care primesc mai mult de trei ani vor primi un astfel de regim de detenţie.Regimul de detenţie se stabileşte şi în funcţie de vârsta deţinutului, starea de sănătate şi antecedentele penale ale acestuia.Dan Voiculescu are 67 de ani, iar Gheorghe Mencinicopschi, 65 de ani. Potrivit prevederilor legale, ei ar putea fi eliberaţi după ce execută o treime din pedeapsă, întrucât au împlinit 60 de ani.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi pe Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare.

Dosarul privind privatizarea ICA a fost judecat din 1 iulie de completul format din magistraţii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, aceştia fiind desemnaţi după ce preşedintele completului iniţial, Stan Mustaţă, a fost arestat pentru trafic de influenţă, iar celelălalt membru, Florică Duţă, s-a pensionat.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.