Mineriadele din Bucureşti sunt pentru Ion Iliescu -un act civic-. Să nu existe nici un dubiu. Vorbim despre acele omoruri din centrul Capitalei, despre masele de mineri care mărşăluiau prin Bucureşti, călcand totul în picioare şi în bate… oameni în varstă, studenţi, femei, copii, clădiri ale partidelor istorice şi nu numai… de fapt, imaginea Romaniei. -Moarte intelectualilor!- Asta se striga de către mineri. Se ţineau discursuri împotriva PNL şi PNŢCD, partide care încercau să se opună ascensiunii Frontului Salvării Naţionale al lui Iliescu.
La acea dată, scenele cumplite provocate de mineri au făcut înconjurul lumii. Iar acum, Ion Iliescu declară senin că -mineriada a fost un act civic-. Vocabularul meu este limitat, pentru a-mi putea exprima revolta. Nu am cuvintele necesare. Nu le găsesc. Nu îmi vine decat să mă duc în faţa lui Iliescu şi să trag un scuipat vartos pe pantofii lui de fost preşedinte al Romaniei. Asta ca să se potrivească cu reacţia sa la adresa celor care ieri, în semn de protest pentru cele afirmate de el, s-au plimbat prin faţa sediului său senatorial îmbrăcaţi în negru şi cu măşti cu moartea pe faţă. -Ei, vax.- Asta a fost reacţia lui Iliescu la adresa protestatarilor. Pe langă această reacţie de fost preşedinte, scuipatul meu ar fi parfum de trandafiri.
De fapt… nu este nimic surprinzător. Că doar vorbim de Ion Iliescu, cel care în decembrie 2004, în ultimele zile ale mandatului său, îl graţia pe -luceafărul- Miron Cozma, care ispăşea o sentinţă de 18 ani de închisoare pentru infracţiunile comise în timpul mineriadei din septembrie 1991. Nici nu mai contează că acea graţiere a fost revocată. Bineînţeles, vor exista suficiente voci care să mă înfiereze pentru revolta mea anti-iliesciană. Într-adevăr, trebuie să recunosc că Ion Iliescu este consecvent cu atitudinea sa. Căci la prima mineriadă, cea din 28-29 ianuarie 1990, minerii au venit pentru prima dată la Bucuresti în urma apelului lansat de… Ion Iliescu. Minerii au venit şi în februarie 1990, ca să apere sediul Guvernului, asediat de manifestanţi opozanţi ai regimului Iliescu. Au venit şi în 13-15 iunie 1990. Pentru a împrăştia manifestanţii şi greviştii foamei sătui deja de Iliescu. Şi atunci minerii şi-au vărsat năduful pe sediile partidelor istorice – PNŢCD, PNL. Ion Iliescu a fost cel care, din balconul Guvernului, i-a îndemnat pe mineri să meargă în Piaţa Universităţii -pentru a face curăţenie-. Memoria colectivă este scurtă. Probabil că s-a mai uitat cum studenţii prinşi de mineri au fost bătuţi cu bestialitate. Cum erau aruncaţi unul peste altul în fantana arteziană din faţa Universităţii. Sau poate că s-a uitat cum minerii controlau actele maşinilor şi actele de identitate. Oricine era bănuit a fi -intelectual- sau participant la manifestaţia din Piaţa Universităţii era maltratat. Iar Ion Iliescu le-a mulţumit minerilor -pentru spiritul civic-. A urmat a patra mineriadă. 24-28 septembrie 1991. Istoria se repetă. De data aceasta, se mai adaugă şi demisia guvernului condus de Petre Roman. După 17 ani de la prima mineriadă, Ion Iliescu dovedeşte că stă bine cu memoria. Repetă ce a zis şi atunci: că minerii au săvarşit -un act civic-. Ar trebui să-i fiu recunoscătoare lui Iliescu pentru că m-a provocat să trec, într-un timp foarte scurt, de la sentimentul de revoltă, prin cel de dezgust, pană la lehamite. Iar în urmă nu a rămas decat un mare… Bleah!
