Sibiul găzduieşte zilele acestea a 11-a ediţie a Festivalului Filmului European, dar şi prima ediţie a Festivalului Culinar -Slow Food-. În următoarele zile, Piaţa Mare din oraş se va transforma într-un cinematograf imens unde, în loc de popcorn, se vor simţi mirosuri de la bucatele pregătite în cadrul Festivalului Culinar, în atmosfera specifică unei capitale europene.
Bucate tradiţionale
Aflat la prima ediţie, Festivalul Culinar -Slow Food- şi-a propus să promoveze bucatele tradiţionale romaneşti, stilul de viaţă echilibrat şi -arta de a trăi şi de a manca tihnit-, în comparaţie cu preparatele de tip fast-food.
Organizatorii au promis ca bucatele preparate să respecte reţetele originare, pentru a garanta autenticitatea bucătăriei tradiţionale romaneşti.
Filme bune
Încă de aseară, centrul Sibiului a fost amenajat asemeni unui cinematograf imens, numai bun pentru ca turiştii şi sibienii să urmărească proiecţiile din cadrul Festivalului Filmului European. Un cort cultural adăposteşte cinematograful improvizat, urmand ca în tot acest weekend să fie proiectate filmele din cele două secţiuni ale festivalului – -Diversitate gastronomică şi cinematografică- şi -Europa la liceu-. Organizatorii au pregătit pentru astăzi -Hrănim lumea- (Erwin Wagenhofer, Austria, 2005) şi -Cărările luminii- (Attila Mispal, Ungaria, 2005), maine vor fi prezentate publicului -Festinul Babettei- (Gabriel Axel, Danemarca, 1987) şi -A noua zi- (Volker Schlondorff, Germania, 2004), iar duminică – -Proprietate particulară- (Joachim Lafosse, Franţa, 2006) şi -A doua noapte a nunţii- (Pupi Avati, Italia, 2005).