Home În Lume SUA critică preluarea de către Israel a 400 de hectare de teren...

SUA critică preluarea de către Israel a 400 de hectare de teren din Cisiordania

DISTRIBUIŢI

Statele Unite au cerut luni Israelului să anuleze decizia de a-şi însuşi 400 de hectare de teren din Cisiordania, ca represalii la unul dintre factorii declanşatori ai războiului, relatează AFP.

„Acest anunţ este contraproductiv şi contravine obiectivului stabilit de Israel de a ajunge cu palestinienii la o soluţie negociată a două state”, a apreciat un oficial al Departamentului de Stat.

„Cerem Guvernului israelian să anuleze această decizie”, a continuat oficialul american.

„Ne-am exprimat în mod clar de mai mult timp opoziţia faţă de continuarea activităţii de colonizare” de către Israel, a adăugat această sursă.

Israelul a decis să declare proprietate a statului israelian 400 de hectare situate în apropiere de colonia Gva’ot, în împrejurimile oraşului Betleem, ca reacţie la uciderea a trei tineri israelieni în iunie în această zonă, a precizat armata într-un comunicat, precizând că părţile vizate au termen 45 de zile pentru a face recurs.

Acesta este primul anunţ de acest gen făcut de la începerea războiului în Fâşia Gaza, la 8 iulie.

Oficiali palestinieni au denunţat un nou afront israelian.

Franţa şi Egiptul, care a mediat negocierile dintre israelieni şi palestinieni pentru a ajunge la un armistiţiu în Fâşia Gaza, au criticat aspru iniţiativa Israelului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.