Trei jurnalisti care participau la un seminar economic in statiunea prahoveana Sinaia au fost batuti cu bestialitate, iar politia nu a miscat un deget pentru a identifica vinovatii. Atitudinea este de inteles din moment ce in hotelul in care s-au retras agresorii era Marian Iancu, unul dintre patronii VGB Grup. Acesta organizase acolo un chef, iar participantii au sarit cu picioarele pe ziaristi pentru ca stiau ca seful lor nu ii suporta. Una dintre victime a fost chiar injunghiata.
Acesta este al doilea incident in care bodyguarzii din jurul lui Iancu agreseaza jurnalisti. Si prima data, politistii au stat cu mainile in san si au -ingropat- ancheta. Situatia pare sa se repete, in ciuda criticilor europene privind agresarea ziaristilor romani si tergiversarea autoritatilor in vederea sanctionarii vinovatilor.
Seful IPJ Prahova a luat ancheta sub control abia tirziu, in momentul in care a inteles ca are de-a face cu niste -pesti mari-. El l-a identificat ca fiind organizatorul petrecerii pe Constantin Margarit, cu domiciliul in strada Popa Soare, asociat la societatea VGB Impex SRL din Bucuresti. In acelasi timp, bodyguarzii acestuia care au sarit cu picioarele pe ziaristi au plecat din Sinaia impreuna cu sefii lor. Cu toate acestea, comandantul IPJ Prahova crede ca poate sa ii prinda. Gluma s-a ingrosat in momentul in care s-a constatat ca unul dintre ziaristi a fost injunghiat.
Vasile Damian, Cristian Niculescu, Stefan Micsik si Dragos Crudu participau la -Forumul de Afaceri-, iar noaptea trecuta au incercat sa plece de la Hotelul Anda, unde fusese organizata o cina festiva. Ei aveau masina parcata in fata Hotelului New Montana, iar in momentul in care au vrut sa porneasca motorul au fost apostrofati de niste persoane necunoscute.
Dupa mai multe schimburi de replici, agresorii au inceput sa traga de usile masinii pana le-au rupt si i-au scos pe jurnalisti afara pentru a le aplica o corectie. Bilantul a fst tragic: Vasile Damian s-a ales cu ruptura de maxilar si o intepatura de cutit, Cristian Niculescu a scapat mai usor, Dragos Crudu – care organiza evenimentul s-a ales cu un ochi spart, iar Stefan Micsik are mai multe coaste rupte si arcada sparta. Agresorii au furat apoi aparatul foto si un laptop si au intrat in Hotelul New Montana.
Petrecere VGB
Bairamul la care se aflau -posesorii- bodyguarzilor care i-au agresat pe ziaristi fusese organizat de Constantin Margarit, patronul firmei VGP Impex – proprietara motorinei care a sarit in aer in urma cu trei luni la Gugesti. Acesta inchiriase restaurantul hotelului New Montana si il chemase pe Vali Vijelie sa cante. Acest hotel este controlat de firma greceasca New Marathon, patronata de fratii Thomas. La petrecere a participat si directorul cotidianului -Atac-, Iulian Tanase.
Dupa destul de mult timp, au sosit la fata locului si politistii, care au intrat timid in incinta restaurantului, iar martorii sustin ca au ascultat cuminti tipetele lui Marian Iancu, partenerul lui Margarit de la VGB. Acesta le-a spus politistilor ca plateste 25 milioane de dolari la stat ca sa isi primeasca ei salariile si ca nu vrea sa vada presa la petrecerea lui.
Bineinteles ca impresionati de vorbele lui Iancu, anchetatorii au uitat sa preleveze probe de pe masina ziaristilor si nu au reusit sa identifice nici un agresor, lucru care a ingreunat foarte mult ancheta.
Ancheta in trepte
Dimineata, oamenii legii tratau deja in fuga acest caz, iar un comunicat care a fost emis de IPJ arata clar ca pornirea anchetei nu avea nici o logica. Politistii incercau sa explice in comunicat care ar fi fost motivele pentru care bodyguarzii au devenit violenti, in conditiile in care ei nu au reusit sa ii identifice pe acestia.
Agentia de Monitorizare a Presei ataca mult mai dur ancheta facuta la fata locului de oamenii legii: -Politia a venit la fata locului la 45 de minute dupa ce a fost chemata, cu toate ca Sectia de Politie este situata la doar 100 de metri distanta de locul la care a avut loc evenimentul. Desi jurnalistii le-au semnalat ca i-au vazut pe agresori intrand intr-un hotel din apropiere, politistii nu au intrat in hotel decat la cateva ore dupa producerea incidentului-, se arata in comunicataul AMP.
De altfel, martorii spun ca agresorii ar fi parasit Hotelul New Montana intr-un BMW X5 cu numarul de inmatriculare B – 77 – EMI.
Abia dupa-amiaza, cazul a fost preluat de IPJ Prahova. -Daca victimele pot sa isi mai aminteasca figurile agresorilor, noi ii vom retine. Ne vom deplasa unde este nevoie pentru a-i prinde pe cei care au produs acest eveniment-, a declarat chestorul Candea.
Politistii au reusit sa gaseasca seara trecuta aparatul de fotografiat al lui Stefan Micsik. Este destul de greu de crezut ca acesta a zacut undeva aruncat in conditiile in care valoarea sa se ridica la aproape 3.000 de euro. Cu toate acestea, descoperirea acestuii bun nu ii absolva pe agresori de acuzatie de talharie.
Oamenii lui Margarit si Iancu – specializati in agresarea ziaristilor
In urma cu trei luni, ziaristul Petre Niteanu a fost victima oamenilor care lucreaza pentru patronii VGB. El incerca sa fotografieze sediul firmei acestora. In ciuda faptului ca la fata locului se aflau politisti ai Sectiei 5 din Bucuresti, ei nu au reactionat in momentul in care oamenii lui Iancu si Margarit au aplicat legea pumnului.
De asemenea, oamenii legii au fost intimidati de bodyguarzii VGB si nu au avut curajul sa intre in sediul firmei, unde se ascunsesera agresorii. Totodata, ei nu au folosit armamentul din dotare, iar ancheta ulterioara nu a scos la iveala nimic, in ciuda probelor zdrobitoare. Conform Agentiei de Monitorizare a Presei, in acest an, numarul agresiunilor asupra ziaristilor a fost egal cu cel inregistrat in 2003, semn ca autoritatile nu au facut nimic.