Inspectoratul General al Politiei Romane foloseste din 2002 un sistem de comunicatii, ale carui costuri sunt imposibil de aflat, desi este vorba la mijloc de bani publici. De aproape doi ani, oficialii MAI nu sunt in stare sa se sincronizeze in ceea ce priveste sistemul de comunicatii al IGPR, iar declaratiile contradictorii si trunchiate sunt folosite pentru a ascunde circuitul pe care l-au luat sumele uriase rulate in aceasta afacere.
Potrivit oficialilor MAI, sistemul creat de firma norvegiana Kongsberg Defence Communications a costat 200.000 de dolari. In acelasi timp, in programul de guvernare pe acest an se preciza ca s-au aprobat 20 milioane de dolari pentru acest proiect, ce mai include si o serie de retele informatice. Unele aspecte ale acestei afaceri au fost ascunse sub umbrela secretului de stat. De asemenea, centrala telefonica oferita IGPR de firma Kongsberg este produsa de Ericsson, fapt pentru care este de neinteles motivul pentru care s-a apelat la serviciile unui intermediar. De altfel, compania norvegiana a mai furnizat echipamente si altor structuri din sistemul de aparare a tarii noastre.
Primele informatii legate de centrala telefonica proprie a Inspectoratului General de Politie au aparut la finele anului 2002. La momentul respectiv, oficialii de la Interne vorbeau despre cateva zeci de mii de dolari, in vreme ce presa sustinea ca este vorba de peste 31 milioane de dolari. Secretarul de stat Nicolae Berechet, responsabil cu logistica Ministerului Administratiei si Internelor, declara in septembrie 2002 ca nu se realizase nici o operatiune de achizitie pana la momentul respectiv. O informare recent solicitata de la MAI sustine insa ca la data respectiva centrala telefonica a IGPR era functionala.
Centrala Ericsson furnizata printr-o terta parte
Misterele diferentelor de pret de peste 19 milioane de dolari sunt elucidate de un raspuns trimis de MAI. -Centrala telefonica digitala de institutie, ce deserveste sediul Inspectoratului General al Politiei, este modelul MD 110, produsa de Ericsson-, se arata in pozitia oficiala a ministerului, care sustine ca aceasta -distractie- a costat 200.000 de dolari. In acelasi timp, Anexa din 15 ianuarie 2004, ce cuprinde programul de guvernare, sustine cu totul altceva. La capitolul 30 se arata ca trebuie demarate -procedurile de atribuire a contractului de achizitie, negociere cu o singura sursa (firma Kongsberg), pentru extinderea dezvoltarii si modernizarii retelelor de comunicatii si informatica. Conform HG 808/2003 prin care s-a garantat un credit extern in valoare de 20 milioane de dolari-, se precizeaza in respectivul act. Tot acolo se spune ca acest proiect a fost preluat din programul de guvernare din 2003, fapt ce ne arata ca este greu de crezut raspunsul dat de Ministerul Administratiei si Internelor in 2004.
In acelasi timp, MAI nu exprima o pozitie clara fata de felul in care s-a desfasurat procesul de achizitie. Astfel, in ciuda faptului ca atribuirea directa nu s-a facut spre producator, lucru acceptabil, comunicatul primit de la Interne ocoleste un raspuns in acest sens.
Balbele Internelor
Desi am incercat sa descalcim itele acestei afaceri de la MAI, raspunsurile de acolo ne-au dezorientat si mai mult. Intrebati despre reteaua de comunicatii interne a IGPR, oficialii de la Interne au vorbit numai despre centrala telefonica a cladirii din Sos. Stefan cel Mare. Ei explica faptul ca este vorba despre o centrala telefonica model MD 110, pentru care procedura de atribuire a demarat in urma cu doi ani. In acelasi timp, se specifica infima suma de 200.000 de dolari, fara sa se sufle o vorba despre anvergura proiectului care, practic, oferea IGPR posibilitatea de a comunica fara a fi abonat la RomTelecom.
In urma cu doi ani, chestorul Nicolae Berechet, responsabilul cu logistica ministerului, nu stia nimic de atribuirea unui proiect de acest gen, in vreme ce la finele lui 2002 se vorbea abia de studierea posibilitatilor de instalare a unor componente ale centralei. Acelea ar fi costat, conform declaratiilor date la vremea respectiva, in jur de cateva zeci de mii de dolari, fapt pentru care si in ceea ce priveste pretul exista inadvertente. De asemenea, conform programului de guvernare publicat in -Monitorul Oficial-, pe 30 ianuarie 2004, se vorbeste despre un proiect ce a fost preluat din 2003.
Kongsberg, abonat si la banii STS
Firma norvegiana care a fost selectata direct pentru proiectul MAI a mai fost solicitata si de Serviciul de Telecomunicatii Speciale. Pentru un proiect ce urma sa fie executat de Kongsberg Defence Comunications si o alta companie, STS a primit un credit extern de peste 50 milioane de dolari. In 1999, acelasi STS mai primise un credit de 70 milioane de dolari tot pentru un contract cu KDC.
La fel ca de fiecare data, incercarile noastre de a afla ce s-a cumparat cu acesti bani s-au lovit de prevederile legilor referitoare la siguranta statului dupa care clientii firmei Kongsberg se ascund de fiecare data cand sunt luati la intrebari.
Tot prin negociere cu o singura sursa, o alta sucursala a firmei norvegiene – Kongsberg Maritime Ship Systems – a castigat in anul 2003 un contract cu Universitatea Maritima din Constanta.
