O multime de oameni vin sa-mi dea bani ca sa le spun “unde au gresit” dupa ce au fost la 4-5 interviuri si nu au obtinut niciun job. Ba, unii chiar dupa primul sau al doilea interviu nefinalizat.
– M-au chemat la mai multe interviuri, m-am intalnit si cu directorul cel mare, si nu m-au luat pana la urma, desi eram perfect pentru job…
– Da, si?
– ?!?!
– Si de ce ai nevoie de consultanta pentru asta?
– Pai cum? Nu v-am spus ca jobul mi se potrivea ca o manusa si ca eram perfect pentru el, aveam experienta, referinte, de toate? Vreau sa stiu unde am gresit!
– Dar de ce trebuie sa fi gresit undeva ca sa nu primesti un job?
– ?!?!
– Nu te-ai gandit ca poate au avut un candidat “si mai perfect” decat tine?
– ?!?!
– Sau ca, pur si simplu, nu voiau un angajat perfect?
– ?!?! ?!?! ?!?!
Pe multi ii apuca depresia daca dupa 2-3 luni inca nu-si gasesc de lucru, dupa ce au fost la cateva interviuri. Sunt indignati, incep sa faca scandal pe site-ul meu, sa scrie mascari pe forumuri, in televizor, cand ii intreaba o reporterita complice, cum ca in ce tara traim, ce mai e si cu societatea asta, ca numai cu pile, cat de prosti si de corupti sunt angajatorii si managerii, diverse depre fetele de la HR…
Nu par sa stie ca traiesc intr-o tara in care, oricum, gasesc de lucru mai repede decat altii din alte parti. In Europa, durata medie de gasire a unui nou job pentru cineva care nu e nici mai destept si nici mai frumos decat altii e de 6 luni, iar in SUA de 7. Si mai mult cand e recesiune. Acolo nu se mira nimeni daca dupa 5 interviuri in 3 luni e tot pe drumuri, si cred ca isi spun ca nu au facut ei destule, nu ca angajatorii sunt prosti.
S-au dus vremurile de pana in 2009 cand oricine isi gasea un job in mai putin de o luna, si nu vor ma reveni prea curand – daca vor mai reveni vreodata… Atunci totul mergea repede, mai ales ca si angajatorii vedeau mai putini candidati cand aveau de facut o recrutare, cam 5, in medie. Cand intalneau pe unul care li se parea cat de cat potrivit, il si angajau, repede, sa nu li-l ia altii. Acum nu mai e asa. Angajatorii isi permit sa vada mult mai multi candidati, ca sa aiba de unde alege, durata procesului de recrutare s-a dublat, s-a triplat, pe cale de consecinta.
Daca s-ar gandi ceva mai mult, cautatorii de joburi si-ar face urmatorul calcul simplu: un angajator vede acum, in medie, cam 10 candidati pentru un job. Asta inseamna ca, statistic vorbind, sansele fiecaruia sunt de 10%, la o medie de mai putin de un interviu si jumatate pe angajator. Adica, tot in medie, ca ar trebui sa se astepte sa mearga la cel putin 10 interviuri ca sa spere sa-si gaseasca un job rezonabil. Si abia dupa aceea sa inceapa sa se intrebe la modul serois daca e sau nu ceva in neregula cu ei, cu societatea, cu managerii sau cu fetele de la HR, si sa vina la mine sa ma plateasca pentru a gasi problema si a veni cu leacul miraculos. Daca nu, pleaca suparati ca mi-au dat banii doar ca sa le spun ca sunt…
Sa te astepti sa fii angajat dupa trei interviuri, daca nu esti Brad Pitt, poate spune multe despre tine.
George Butunoiu
