Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD, este mulţumit că -procedura constituţională este complicată-, fiind destul de greu să se ajungă la alegeri înainte de termen. -Dacă mergem la o moţiune de cenzură, la demiterea guvernului Tăriceanu, intrăm în procedura care poate să ne ducă la alegeri preliminare, la disoluţia Parlamentului. Procedura noastră constituţională este foarte complicată şi eu cred că e bine că e complicată…-, a declarat Ion Iliescu miercuri seară într-o emisiune televizată. Liderii PSD nu vor să recunoască faptul că partidul nu este pregătit de alegeri anticipate. Motiv pentru care bat monedă pe -stabilitatea politică-. -PSD este interesat de a asigura o anumită stabilitate a guvernării în perioada pe care o mai avem în faţă, de un an şi jumătate, pană la alegerile normale-, a declarat Iliescu, justificand astfel de ce social-democraţii au propus să se înceapă negocieri consultative cu forţele politice pentru susţinerea Guvernului în Parlament.
Cat despre guvernarea cu PNL, Ion Iliescu a declarat ferm: -Nici vorbă-! După acest cuvant hotărat urmează nuanţele, care lasă loc -la întors-: -Coabitarea nu este exclusă nici în practica noastră, dar asta trebuie stabilită pe baza unui proiect, a unui program comun-. Aşadar, o coabitare între PNL şi PSD este posibilă, condiţia este să se ajungă la un program comun. Ion Iliescu susţine însă că -această chestiune acum, pană în alegeri, este exclusă, şi cu PD-ul, şi cu PNL-ul (…) După viitoarele alegeri, este altă treabă. Funcţie de configuraţia Parlamentului, pot fi posibile negocieri, care să asigure coabitări, cum s-a întamplat în Germania-.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane