Home Actualitate Ofițerii morți la Tuzla, au fost conduși pe ultimul drum cu onoruri...

Ofițerii morți la Tuzla, au fost conduși pe ultimul drum cu onoruri militare

DISTRIBUIŢI

Funeraliile militarilor morți în catastrofa aviatică de la Tuzla vor avea loc joi, la Constanța, Mangalia, Brăila, Cuza Vodă (Călărași), Bălești (Vaslui), Focșani, Vlădeni (Brașov), Buzău, și vineri la București, unde va fi înmormântat comandorul Nicolae Jianu. Conform MApN, la ora 11.30, la Catedrala Episcopală și Cimitirul Central din Constanța vor avea loc funeraliile locotenentului Liviu Antim, maistrului militar clasa a II-a Cătălin Rădoi și fruntașului Cosmin Furtună, iar la ora 12.00, la Capela militară și Cimitirul „Sfânta Maria“ din Mangalia vor avea loc funeraliile maistrului militar clasa a II-a Florin Claudiu Cișmașu și soldatului Cosmin Florescu. Funeraliile maistrului militar clasa a III-a Băduț Papuc vor avea loc joi, la ora 10.00, la sediul Serviciului Fluvial și Cimitirul „Sfântul Constantin“ din Brăila. La ora 11.00, vor avea loc funeraliile fruntașului Marius Cătălin Chioveanu, la biserica și cimitirul din Cuza Vodă, județul Călărași, și ale fruntașului Constantin Vlăduț Sărman, la biserica și cimitirul din Bălești, județul Vaslui. La ora 11.30, la Biserica „Sfinții îngeri“ și Cimitirul „Sfinții împărați Constantin și Elena“ din Buzău vor avea loc funeraliile maistrului militar clasa I Răzvan Rângheț. La Focșani, joi, la ora 12.00, vor avea loc funeraliile locotenent-comandorului Cătălin Vicențiu Antoche, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ și Cimitirul Sudic. Funeraliile locotenentului Lavinia Guită vor avea loc, joi, la ora 14.00, la biserica și cimitirul din Vlădeni, județul Brașov. Vineri, în București, la ora 12.00, comandorul Nicolae Jianu va fi înmormântat la Cimitirul Militar Ghencea. Ministrul apărării naționale, Gabriel Oprea, și șeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, vor participa la ceremoniile funerare de la Constanța și București.
Singurii supraviețuitori ai catastrofei sunt căpitanul Daniel Bâlsanu și maistrul militar clasa a IV-a Marius Nazare, aceștia fiind internați la Spitalul Militar din Capitală.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.