Inainte de '89
Controversatul Sorin Ovidiu Vîntu, cel care ne oferă astăzi cu nonșalanță lecții despre democrație și economie, a fost informator al Securității. Potrivit unei anchete realizate de Hotnews și „Kamikaze“, Vîntu a semnat un angajament de informator cu fosta Securitate în 1983, dosarul figurånd ca închis în 1988, cu numele conspirativ „Nuș“, după cum rezultă dintr-o serie de documente din ceea ce pare să fie dosarul personal. Un fost ofițer de Securitate confirmă că Vîntu a fost racolat în penitenciar, unde executa o pedeapsă pentru delapidare, și preluat după eliberare în rețeaua unui ofițer din Roman, orașul unde SOV locuia înainte de ‘89.
Din documentele și mărturiile culese de ziariști rezultă că SOV a fost infractor de drept comun arestat în ‘82 pentru delapidare, turnător la Securitate racolat în ‘83 și bișnițar în Roman după eliberare, din ‘85 pånă la Revoluție. După 1990, îl găsim tot aproape de foști ofițeri de Securitate, antrenați în afaceri complexe.
Contactat în două rånduri, la începutul și la sfårșitul investigației făcute de ziariștii de la Hotnews și „Kamikaze“, Sorin Ovidiu Vîntu a precizat că își rezervă dreptul de a avea o reacție după publicarea materialului. Probabil SOV n-a găsit deocamdată strategia cea mai bună pentru a se declara, din nou, o victimă a regimului Băsescu. Așteptăm însă cu interes explicațiile sale pe tema colaborării cu Securitatea.
O serie de documente din Dosarul Personal arată că Sorin Ovidiu Vîntu a fost racolat de Securitate la 28 de ani, în aprilie 1983, în timp ce executa, la penitenciarul Bacău, o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru delapidare. Direcția a IV-a Contrainformații i-a deschis Dosarul Personal cu nr. 8046. Direcția a IV-a se ocupa, între altele, cu recrutarea informatorilor din råndul pușcăriașilor.
Potrivit raportului cu propunerea de recrutare, semnat de ofițerul Constantin Stănescu, Vîntu este ales dintr-un număr de patru candidați. Ofițerul îl califică drept „cel mai corespunzător“, observă că „dispune de posibilități de informare în rândul deținuților de pe punctul de lucru“ și notează că are „un dezvoltat spirit de sesizare și discernământ“. Într-un alt raport de verificare, este descris ca „un element disciplinat care regretă fapta comisă, dovedindu-se recuperabil pentru societate“.
Angajamentul separat
În angajamentul de colaborare olograf, nedatat, semnat Vîntu, scrie: „Informațiile le voi furniza sub formă de note scrise pe care le voi semna sub numele de Nuș în locul numelui meu real“. În raportul referitor la modul cum a decurs recrutarea, datat 26.04.1983, semnat de același ofițer Stănescu, se arată: „redactându-se angajamentul, prilej cu care i s-a fixat și conspirativul de Nuș, s-a trecut la instruirea cu problemele pe care să le aibă în atenție…“. Ofițerul mai scrie că „în procesul recrutării, candidatul a furnizat o serie de date de interes operativ, care au fost consemnate în scris sub forma unei note informative“. Este momentul în care deținutul Vîntu intră în rețea, având calitatea de informator, cu nume jucăuș: Nuș.
Misiunea lui Nuș în penitenciar
Turnătorul este, la rândul său, turnat. În procesul de recrutare și verificare, securiștii culeg date despre Nuș. O notă de la sursa Măgureanu menționează că „deținutul Vîntu Ovidiu lucrează la filele CEC ale deținuților, precum și la tabelele de cumpărături“. Altfel spus, fostul contabil socotește și după gratii. Primește la schimb bani, pachete, țigări. Tot grație meseriei, ajunge pentru scurt timp, prin transfer, la Penitenciarul Iași, „pentru a fi folosit în profesie“. Odată cu el, se plimbă și dosarul de informator.
Pe cine turna Nuș
Foto: Hotnews, într-un raport din decembrie 1983 semnat de lt. col. Barzu Mihai, se propune transferul lui Vîntu, la pachet cu dosarul de informator, înapoi la Penitenciarul Bacău, cu explicația vagă că n-a fost utilizat pe post de contabil, din cauză că asupra lui „s-au găsit bani“, că la Iași nu prea avea informații de dat. La Iași, Vîntu stătea în cameră cu alți 24 de deținuți din categoria „inapți“. Securistul notează că solicita să fie trimis la spital să-și repare proteza, o posibilă referire la afecțiunile lui SOV. Mai târziu, un raport din ‘87, care propune încetarea legăturii cu SOV, reține detaliul că ambele picioare sunt afectate în mod cronic de poliomelită.
Din alte note și rapoarte reiese că informatorul NUȘ era activ și scria note despre alți deținuți. Ofițerii de securitate îi apreciau calitățile de informator. La rândul lor, alți turnători adaugă câteva tușe la portretul din dosar: „deținutul Vîntu Sorin de la cam. 8 este un deținut care se preocupă în permanență de ridicarea nivelului de cultură generală“. Uneori „este arogant“ și „se cam laudă“.
Dar care era, până la urmă, misiunea încredințată lui SOV de Securitate în Penitenciarul Bacău? O notă menționează că informatorul Nuș „asigură informativ“ punctul de lucru „Lăzi – Conserve“ din interiorul penitenciarului. „În perioada cât a fost în legătură, a furnizat materiale care au stat la baza informării comandantului, o partea din acestea fiind exploatate și în cunoașterea și documentarea activității elementelor din bază de lucru, așa cum a fost obiectivul BUCU, TOADER, GELU, GEO și alții…“. Dintr-un raport semnat de ofițerul CI cpt. Popescu Aurel, aflăm că, la data de 06.11.1984, informatorul NUȘ este transferat la Penitenciarul-Spital București „pentru tratament“.
Analiza informatorului Nuș
Este preluat de Mr. Tudorache Dumitru, care raportează, un an mai târziu, într-o așa-numită notă de analiză datată 25.10.2005, că informatorul Nuș „a dovedit atașament față de organul de contrainformații, a păstrat secretul colaborării, nu este deconspirat“. Maiorul informează, în raportul său, că Nuș „a fost dirijat în DUI (n.r. Dosar de Urmărire Informativă) CORBU, DRĂGAN, și TRAIAN, iar prin materialele furnizate a contribuit la cunoașterea intențiilor și preocupărilor acestora atât în timpul executării pedepsei, cât și la punerea în libertate, informații verificate și prin T.O. (n.r. – tehnică operativă), în prezent este dirijat cu sarcini concrete în S.I. TRAIAN (notă: «S.I.» înseamnă Supraveghere Informativă, o fază inferioară Dosarului de Urmărire Informativă, DUI) și S.I. GEORGE pentru elucidarea suspiciunii de bază“.
Ofițerul își încheie raportul cu propunerea menținerii în rețeaua informativă.
Misiunea lui Nuș afară din penitenciar
Din decembrie 1985, Vîntu este liber și șomer. Securitatea se pregătește să-l folosească pe informatorul Nuș și după eliberarea sa. O notă din februarie 1986, semnată de Mr. Tudorache Dumitru, care îl preluase la internarea în Penitenciarul-Spital București, găsește numai cuvinte de laudă despre fostul denținut-turnător: „Pe parcursul colaborării cu organele de contrainformații din penitenciar, a dat dovadă de corectitudine și sinceritate, a respectat instructajul și linia de conduită stabilită pentru fiecare caz în care a fost dirijat, s-a preocupat de realizarea sarcinilor și a manifestat curaj și inițiativă în determinarea elementelor respective să vină cu amănunte de natură a clarifica suspiciunile și a se obține noi date și informații“.
Raportul arată că informatorul Nuș a fost menținut în rețea „și preluat în legătură de cpt. Popescu C-tin, din biroul C.I. nr 3“. Numele Popescu C-tin nu apare însă în opisul cu numele ofițerilor de legătură. Aici găsim doar numele lui Popescu Aurel, ofițerul de contrainformații care îl are în grijă pe Nuș de la începutul și până la sfârșitul carierei sale de informator, cu excepția episoadelor Iași și București.
Într-un alt raport, cpt. Popescu prezintă „rezultatul investigațiilor asupra numitului Sorin Ovidiu Vîntu“. Câteva detalii i-au reținut atenția ofițerului de securitate: „este pasionat de jocul de cărți – recunoscut ca mare trișor la poker – are în anturaj persoane începând de la preoți, ingineri, profesori și terminând cu bișnițarii de rând“. Acest raport conține o mică inadvertență, o posibilă eroare. Se menționează că Vîntu a ieșit din penitenciar în decembrie 1985, ceea ce este corect, însă data înscrisă pe raport este 27 iunie1985. Altfel spus, raportul despre viața în libertate a lui Vîntu pare scris cu șase luni înainte de eliberarea sa. Este altă inadvertență, o posibilă eroare la momentul datării raportului.
Un an mai târziu, pe 1 iulie 1986, un alt raport semnat de ofițerul CI Popescu Aurel propune „trecerea informatorului deținut Nuș, real Sorin Ovidiu Vîntu, în categoria informatori mediu“, aprobat de șeful serviciului, cpt. Aioanei Constantin și de către șeful biroului, Cepoi P. Raportul apreciază, la fel ca altele, comportamentul informatorului Nuș în perioada din penitenciar („a dat dovadă de tact și de discernământ“), menționează că după eliberare a fost contactat din nou, că „a furnizat un număr de 4 informații cu caracter de securitate care au fost exploatate“ și menționează că Vîntu „a solicitat să fie sprijinit în a se încadra în câmpul muncii, aspect care nu a fost realizat nici până în prezent, întrucât județele Neamț și Bacău au forță de muncă excedentară“. Ofițerul de securitate constată însă că Vîntu „are relații în diferite medii, posibilitatea de a pătrunde în diferite grupuri“ și „dispune de o cultură generală bine consolidată“.
În consecință, ofițerul propune – și i se aprobă – „menținerea în cadrul rețelei informative a informatorului Nuș, pentru acoperirea informativă a mediului de relații al cadrelor militare active și de rezervă, cât și a membrilor lor de familie“. În același raport, ofițerul pune și o vorba bună, adică „intervenția noastră“ pentru „rezolvarea problemei încadrării sursei în muncă“.
Trei săptămâni mai târziu, altă notă datată 18 iulie1986, stabilește modul de lucru cu sursă Nuș reactivată: „întâlnirile se vor face lunar, la domiciliul sursei – str. M. Eminescu 6/B/D/39, după ce în prealabil i se va comunica acest lucru la telefon parola: «sunt prof. Turcu din Bacău, mâine vin să vă aduc manualele promise la ora…»“.
Informatorul Nuș este scos din rețea
Un raport din 21 decembrie 1987, semnat de cpt Popescu Aurel, aprobat de către șeful serviciului, maiorul Aioanei Constantin, și de către șeful biroului, cpt. P. Cepoi, propune „încetarea legăturii cu informatorul Nuș și clasarea DP nr 8046/1983 la Securitatea jud. Neamț“.
Raportul sintetizează activitatea lui Nuș din ultimii ani. Din text dispar referințele la calitățile sale de informator.
În schimb, apar observații negative: „De la data punerii în libertate și preluării în legatură, informatorul a furnizat un număr de 13 materiale informative care au fost exploatate prin informarea altor organe de securitate. (…) În procesul verificării s-a stabilit că informatorul are un anturaj necorespunzător, format din țigani, bișnițari, elemente fără ocupație cu care consumă frecvent băuturi alcoolice. În ultima perioadă de timp s-a preocupat de încadrarea sa în muncă, însă datorită afecțiunilor pe care le are (ambele membre inferioare sunt afectate în mod cronic de poliomelită) nu a găsit loc de muncă. În procesul verificării nu a rezultat ca informatorul să fi deconspirat legătura cu organele de CIM ori secretul sarcinilor încredințate. Avându-se în vedere situația raportată mai sus, cât și lipsa de posibilitate a informatorului de a culege și furniza date și informații care ne interesează, propun și rog să aprobați încetarea legăturii cu informatorul Nuș, clasarea DP 8046/83 la Securitatea jud. Neamț – B.I.D. Mapa anexă va fi clasată la Serviciul 5A de Contrainformații militare“.
Autenticitatea documentelor. Semnătura lui Vîntu
HotNews.ro și „Kamikaze“ au realizat o serie de demersuri pentru a verifica autenticitatea documentelor care atestă calitatea de colaborator a lui SOV. Singurul document olograf este angajamentul de colaborator. Am făcut rost de documente scrise sau semnate, fără dubiu, de Sorin Ovidiu Vîntu după 1990 și le-am comparat cu cele două documente din dosarul personal: angajamentul de colaborare și declarația dată la eliberarea din penitenciar. E vorba de procuri și diverse contracte autentificate la notariat, documente obținute de HotNews.ro și „Kamikaze“.
Pentru compararea celor două documente – angajamentul de colaborare cu Securitatea și declarația dată la eliberarea din penitenciar – jurnaliștii au apelat la un expert în grafoscopie autorizat de Ministerul Justiției. În urma analizei realizate la cererea HotNews.ro – „Kamikaze“, expertul în grafoscopie a constatat că semnăturile care apar pe documente „sunt scrise de aceeași mâna în proporție de peste 90%“. Potrivit expertului, o serie de elemente grafice și evoluția semnăturii în timp indică fără dubiu că autorul angajamentului la Securitate și cel care semnează declarația de eliberare din penitenciar este una și aceeași persoană care semnează contractele și procurile semnate de Sorin Ovidiu Vîntu după 90, puse în copie la dispoziția expertului pentru verificare.
Chiar și la distanță de peste aproape două decenii, cele două iscălituri se aseamănă. Semnătura, cifrele și literele din declarația-angajament sunt scrise de aceeași mână care a semnat documente după ‘90, susține expertul în grafoscopie autorizat de Ministerul Justiției.
Unde sunt notele informative, dacă mai sunt
De ce nu apar la dosar notele informative scrise de SOV și menționate în opisul din Dosarul Personal? Potrivit specialiștilor, notele se păstrează la așa-numitele „mape anexă“, care însoțesc dosarul personal. Spre deosebire de dosarul personal, mapele anexă nu erau microfilmate. Specialiștii susțin că notele scrise de informatorul Nuș ar putea exista în dosarele celor turnați. În lipsa lor, nu e clar pe cine a turnat informatorul Nuș și dacă turnătoriile îl califică, potrivit legii, drept colaborator al Securității. Acest lucru îl va putea stabili doar CNSAS și, în eventualitatea unei decizii contestate, instanțele de judecată.
Securitatea păstra notele informative din mapele anexă, potrivit regulilor de atunci, timp de cinci ani, după care le distrugea. Din comoditate, unii ofițeri nu făceau asta, prin urmare unele dosare personale păstrează în mapele anexă note informative.
Din dosarul personal, unele informații date de alți turnători despre activitatea lui Vîntu din anii ‘80 nu par să se confirme. De pildă, într-o notă informativă despre Vîntu, o sursă pretinde că acesta s-ar fi întâlnit în 1981 la București cu regizorul Sergiu Nicolaescu, de la care ar fi primit suma de 40.000 de lei contra unor bunuri. Sergiu Nicolaescu spune că în ‘81 dispunea de suma pomenită – 40.000 de lei – dar că nu-și amintește să-l fi cunoscut pe Vîntu și nici să fi dat cuiva o sumă atât de mare: „Ce cumpăram eu… am cumpărat până în 81. Începând cu ‘74 am început să cumpăr lucruri, să-mi fac casă. (…) Suma e mare, e imensă, nu, exclus. Nici dacă îmi dădea mobilă nu dădeam banii ăstia. Nu era perioadă de cheltuit bani. În ‘80 îmi făcusem deja casa și nu văd de ce aș fi cheltuit“.
Regizorul admite că l-a întâlnit pe Vîntu de două-trei ori după 1990. Ultima dată l-ar fi păcălit că-i finanțează un film, dar n-a mai văzut banii: „Pe urmă am aflat că ăstia de la Realitatea intraseră în alte filme, ale unui coleg de-al meu. Și așa am făcut filmul «Carol». Era un scenariu început pentru Vîntu. Pe urmă l-am definit și i-am adăugat filmările din ‘77 pe care le făcusem eu“.
Mărturia unui fost ofițer din Roman
În penitenciar, racolarea lui Vîntu pare să aibă logică. Dar, după eliberarea sa, ce nevoie avea Securitatea de un șomer oarecare în Roman? Ce sens avea dirijarea sa, ca informator, în mediul familiilor de militari sau chiar de pompieri, cum apare în altă notă? La prima vedere, pare o opțiune stranie a Securității. Ce legătură avea Vîntu cu mediul militar, el fiind un fost contabil cu relații mai degrabă în lumea comercianților? O cercetare mai amănunțită la fața locului face lumină. După câteva uși trântite în nas, ajungem totuși la un fost ofițer de securitate din Roman, cu funcții importante în sistem și după ‘89, dispus să vorbească. Acum s-a retras la pensie. Vecinii îi spun „Dinamo“.
Se uită peste hârtii cu ochi de expert, descifrează indicative și traduce cifre notate în colțul paginii: „Ma mir că mai există așa ceva. Dosarul său a fost periat după ‘89 de mai multe ori“. Exclamă, încă de la vederea coperții Dosarului Personal: „Da, dom’le, Vîntu a fost turnător!“. Explică de ce a fost păstrat ca informator în Roman, după eliberare, și dirijat către mediul militar: „Roman era printre cele mai mari garnizoane din România. La 80.000 de locuitori, 20.000 erau militari și membri ai familiilor lor, adică la 4 locuitori, unul era militar. Vîntu avea și timp, era cultivat, era frecventat de multă lume. Putea ajunge usor în anturajul lor“.
„Dinamo“ își amintește și alte nume de ofițeri care-l aveau în grijă după eliberare, la Roman, altele decât Popescu, Tudorache și alți ofițeri menționați în dosarul 8046. Își amintește că Vîntu a fost preluat ca informator pentru civili de Toma Polak, fost adjunct al Securității Roman, decedat în ‘97. Presupune că există și un al doilea dosar, sub alt nume conspirativ decât „Nuș“, deschis de Securitatea din Roman după eliberarea din penitenciar.
Susține că a aflat despre cariera de informator a lui Vîntu după 1990, de la colegii din SRI. Povestește că, prin ‘92-’93, telefonul lui SOV era ascultat, însă au abandonat operațiunea după ce Vîntu i-ar fi spus celui cu care se conversa: „Nu mă mai suna pe numărul ăsta, e ascultat de trei zile“. Fostul informator era deja un om puternic. Acum îl informau chiar cei cărora le dăduse raportul înainte de ‘89. Din povestirile sale și ale altor apropiați, unul dintre oamenii-cheie ar fi fost Radu Timofte, fost șef SRI, decedat în octombrie 2009. Înainte de ‘89, fostul șef SRI fusese cadru MApN. „Dinamo“ susține că Timofte fusese trecut în rezervă din MApN, înainte de ‘89, „pentru că fura linguri“ (se ocupa de aprovizionare) și că, după ‘90, „primea, la fel ca alții, bani de la Vîntu“. Își amintește de începuturile lui Vîntu ca om de afaceri, „când căra genți cu bani scoși de la Caritas, dar banii nu erau ai lui, ci ai lui Timofte și ai altor securiști din garda veche“. În folclorul despre Vîntu include și un episod cu episcopul de Roman, cu banii căruia ar fi deschis, după 1990, primul ziar din oraș. Plus încă un episod cu aranjarea cărților sfinte în biblioteca Episcopiei.
Gelsor, FNI și foștii ofițeri de securitate angajați de Vîntu
Relațiile lui Sorin Ovidiu Vîntu cu ofițeri de Securitate au început înainte de ‘89, dar au continuat mulți ani după. Conform unei analize a „Europei Libere“ din iunie 2000, „încă din 1997, șeful SRI, Costin Georgescu, afirma în Parlament că grupul GELSOR, care cuprinde 27 de firme, lucrează în proporție de 90% cu ofițeri ai fostei Securități sau ai actualului SRI. Imperiul GELSOR s-a constituit dintr-un SRL, numit Societatea Generală de Investiții, condusă de colonelul Rudăreanu“.
Conform sursei citate, Costin Georgescu știa ce spune. Iată câteva exemple: directorul FNI Mureș era Alexandru Pogăceanu, ofițer SRI până în 1998; director al FNI Cluj a fost Viorel Șopterean, ofițer al SRI până la 1 martie 1999; agenția GELSOR Ialomița a fost condusă până în decembrie 1999 de Constantin Panait, fost ofițer de Securitate; FNI Constanța era condusă de Dan Hornea, fost șef al serviciului de contrainformații din marina militară; directorul FNI Covasna, Gheorghe Cornea, fusese până în 1990 ofițer de contrainformații economice la Buzău.
Fondul Național de Investiții a fost unul dintre cele mai mari jocuri piramidale din anii ‘90, realizat în complicitate cu instituții ale statululi: CEC și CNVM. Afacerea s-a prăbușit în 1999 și a lăsat în urmă peste 300.000 de păgubiți.
Un anume ofițer de Securitate, fost șef al unei structuri teritoriale a FNI, are o relevanță aparte. Este vorba despre actualul general în rezervă Vasile Alexoae, șef al Securității Roman în 1989. În anii ‘90, Alexoae a fost directorul FNI Iași, iar acum este angajat al Iulius Group, societate de dezvoltare imobiliară de la Iași deținută de afaceristul Iulian Dascălu. Conform CNSAS (prin decizia 2.431, rămasă definitivă și irevocabilă, prin necontestare de către Alexoae), fostul șef al Securității Roman a făcut poliție politică.
Mărturiile vecinilor despre bișnițarul politicos
Foștii vecini ai lui SOV de pe strada Mihai Eminescu din Roman spun cam ce aflase și Securitatea despre Nuș: „la domiciliu este cunoscut ca o fire manierată, nu deranjează vecinii și nu este căutat de cetățeni străini“. Soții Tătaru, vecini ușă în ușă cu Vîntu înainte de ‘89, afirmă că n-au auzit și n-au bănuit ca SOV să fi colaborat cu Securitatea.
„Mai venea pe la noi să dea câte un telefon, în rest nu știm mai nimic. Știm că juca cărți, venea multă lume pe la el. Se ocupa și cu aur, din ce am auzit“, spun cei doi, azi pensionari.
Vecinul de la etajul 1, M. Ștefan, profesor de sport la o școală specială, e ceva mai slobod la gură. Cuvintele-cheie: bișniță și securiști: „Cărți voia, argintărie, monezi, dar eu nu puteam să-l ajut. A împrumutat unei vecine de la etajul doi niște bani, 5.000 de lei. Femeia nu a avut să-i dea banii înapoi, așa că, în contul banilor, femeia a coborât la parter (două camere) și el a urcat la doi (apartament cu patru camere). Foarte multă lume venea la el. Oricum, Polak nu putea să vină, că venea la noi la școală și ne făcea capul mare, pe Polak, colonelul, îl cunoșteam. Îl frecventa multă lume, după ce a ieșit din pușcărie. După ce a ieșit din pușcărie a avut o perioadă de lipsuri. Pe mine m-a contactat să-mi ceară icoane, argintărie din satul unde lucram, că el plătește bine, că e colecționar. I-a mers bine de la Revoluție. Zvonul din Roman era că a înmulțit banii Securității, ai lui Smântână, șeful IAS-ului. Polak a murit“. Momentul arestării vecinului SOV și-l amintește romanțat, ca în filmele americane: „În ‘79 lucra la un debit de țigări, la gară. După aia a avut probleme cu o delapidare, cu niște facturi, le multiplica, ceva, nu-i mai dădeau de capăt. El era un om prosper, de atunci, câștiga niște bani, în ‘79-’80. (n.r. – Vîntu a fost arestat în ‘82). Știu când l-au arestat, că a ars facturile false în budă și mi-a umplut apartamentul de fum. Nu a trecut mult și, la vreo trei minute, au venit băieții, au spart ușa și l-au arestat“.
La vecinul Năstase de la 4, Vîntu obișnuia să ia masa. Este ce-și amintește Ștefan de la unu. Năstase de la patru, angajat la fostul RENEL și cu facultatea terminată târziu, a uitat mesele împreună cu Vîntu, dar își amintește de ceva cărți cumpărate de la vecinul bibliofil: „El a locuit la parter. Era un om ok, cultivat, am cumpărat niște cărți de la el. Beletristică. El era imobil, ce informații să dea el la Securitate? El, săracu’, de-abia se mișca. De unde să știu eu cine erau băieții care-l vizitau? A fost o singură dată la mine, avea dubluri la cărți și am cumpărat și eu de la el.“
În folclorul scării D din Blocul B6 de pe Mihai Eminescu din Roman, SOV trece drept fost bișnițar, dar unul discret, politicos și cultivat. În apartamentul de la etajul doi stau astăzi cu chirie, după spusele vecinilor, doi profesori de matematică.
Și familia Tătaru și Ștefan de la etajul unu susțin că nu au observat ca apartamentul lui Vîntu să fi fost folosit ca loc de întâlnire cu securiștii, așa cum apare în rapoartele securiștilor din dosarul personal. Un fost coleg de liceu cu Vîntu evocă aceleași povești locale, niciodată probate: Vîntu păcălea polonezi cumpărând zloți cu bancnote ieșite din uz, Vîntu – angajat temporar la un debit de tutun și apoi bișnițar. O poveste recurentă se referă la primii bani scoși după ‘90 de la Caritas-ul din Cluj, unul dintre primele jocuri piramidale de anvergură de la începutul anilor ‘90: „însă nu erau banii lui, bani făcuți din consignațiile deschise după ‘90. Erau banii băieților“. În relatările localnicilor apare des numele fostului director SRI, Radu Timofte, cu care Sorin Ovidiu Vîntu s-ar fi aflat în relații bune după ‘90. Vecinii Tătaru, de pildă, susțin că o fostă menajeră a lui SOV le-ar fi declarat că n-ar fi văzut atâția bani la un loc în viața ei, „bani de la Caritas“.
Vîntu, verificat la CNSAS
HotNews.ro și revista „Kamikaze“ au intrat la începutul lunii iunie în posesia unui set de documente din ceea ce pare a fi dosarul personal al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Toate verificările întreprinse de atunci și până azi confirmă existența unui dosar pe numele său și a unui microfilm. Unele surse susțin că dosarul ar fi fost distrus fizic după ‘90, dar că s-a păstrat microfilmul. Potrivit datelor de pe copertă, dosarul a fost microfilmat la Piatra Neamț.
Constatarea oficială a calității de colaborator o poate face, însă, doar Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. HotNews.ro a solicitat CNSAS, în data de 15 iunie 2010, să verifice calitatea de fost colaborator al lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Cererea se întemeiază pe art p. din OUG 24/2008. Potrivit acestui articol, pot fi supuse verificării persoanele care dețin următoarele funcții: „membru în consiliile de administrație ale societăților publice de radio și de televiziune, acționar, administrator, director, redactor-șef, redactor în serviciile publice ori private de televiziune, radio sau presa scrisă, analiștii politici și asimilații acestora“.
Potrivit datelor de la Registrul Comerțului disponibile la data solicitării trimise CNSAS, Sorin Ovidiu Vîntu deține calitatea de acționar cu 90% la Romanian News SRL. Compania are în obiectul de activitate „activități ale agențiilor de presă“, astfel că se încadrează în articolul p. din ordonanța 24/2008. Este singura companie care are ca activitate presa în care Vîntu mai figurează ca acționar. În trustul Realitatea – Cațavencu nu figurează ca acționar, iar în declarațiile publice susține că și-a trecut afacerile pe numele copiilor.
Până la data publicării anchetei, CNSAS nu a dat niciun răspuns, la niciuna dintre cereri. Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, a declarat la începutul lunii iunie că instituția nu a avut în studiu până acum niciun dosar referitor la Sorin Ovidiu Vîntu.
Hotnews
