Capitolul -Rule of Law-, care radiografiaza cadrul constitutional, legislativ si juridic romanesc, ridica o serie de probleme foarte ingrijoratoare. Printre acestea, temele cele mai dezbatute in ultimul timp au fost cele legate de drepturile omului si de independenta justitiei. Raportul -Freedom House- aminteste ca desi au existat destule ingrijorari occidentale in legatura cu unele articole din Codul penal ce ar incalca drepturile omului, autoritatile romane nu au facut prea multe in aceasta directie. Singurul raspuns ferm al Bucurestiului a venit la cererile de dezincriminare a homosexualitatii; in 1997, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a cerut abrogarea celebrului articol 200, deopotriva cu modificarea articolelor referitoare la insulta (art. 205), calomnie (206) si ofensa adusa autoritatii (238). -Singura masura pe care Romania a luat-o pana acum, si aceea dupa mari presiuni internationale, a fost abrogarea, in 2001, a articolului 200-, aminteste raportul, adaugand ca pasii urmatori, ceruti de CE in sensul dezincriminarii insultei si a calomniei, nu au mai fost dusi pana la capat. In continuare, desi remarca faptul ca in Romania perchezitiile si arestarile sunt foarte strict reglementate, -sunt inca semnalate abuzuri- in aceasta directie. -Freedom House- citeaza observatiile Comitetului Helsinki Romania, care a prezentat documente potrivit carora au avut loc arestari fara mandat sau agresiuni fizice impotriva celor arestati.
Autorii raportului trag un alt semnal de alarma asupra independentei justitiei, domeniu considerat de populatie ca unul dintre cele corupte. -Desi ministrul justitiei a incercat sa se distanteze de zona politica, publicul inca socoteste sistemul juridic drept partizan si corupt. Judecatorii si politistii, de pilda, sunt printre categoriile in care populatia are cea mai putina incredere, potrivit sondajelor de opinie. In ultimul timp, s-au inregistrat mai multe acuzatii impotriva unor judecatori sau politisti care au fost mituiti-, noteaza raportul. Documentul -Freedom House- observa ca independenta justitiei este putin vizibila si da cateva explicatii ale acestei perceptii. Una dintre ele este aceea ca cel care selecteaza magistratii este ministrul justitiei, un ministru -politic-, si nu un -corp absolut independent-. Mai mult, Justitia este influentata adeseori de -discursuri politice-. Raportul aminteste de o incalcare flagranta a separatiei puterilor in stat cu ocazia redeschiderii, in 2001, a procesului generalilor Chitac si Stanculescu, dupa ce atat presedintele, cat si primul-ministru decretasera sentinta initiala drept -nedreapta-.
Proprietatea, un -moft-
O mentiune speciala o acorda raportul chestiunii proprietatii in Romania. Proprietate care este doar -protejata-, nu si garantata, daca citim actuala Constitutie. -Sunt semnale foarte clare ca PSD si in special presedintele Ion Iliescu nu doresc sa extinda mai mult drepturile de proprietate-, spune raportul. Reprezentantii -Freedom House- si-au amintit de momentul Focsani, cand Ion Iliescu isi dovedise neincrederea in proprietatea privata, pe care ar fi socotit-o -un moft-.
Coruptia se naste din -lipsa endemica de transparenta-
Un capitol special este dedicat coruptiei din Romania, fenomen dezbatut indelung de presa ultimului an si reflectat si in raportul de tara pe 2002 al Comisiei Europene. Raportul mentioneaza ca -lipsa endemica de transparenta a sistemului politic- face, practic, imposibil de aflat daca demnitarii au legaturi nepotrivite cu zona afacerilor private. Reprezentantii -Freedom House- remarca si ambiguitatile de definire a -conflictului de interese-, o fapta ce se inscrie in mai multe legi. Deseori, -conflictul de interese- este inlocuit cu -incompatibilitate-, ce are un sens mult mai restrans. -Incompatibilitate – spune raportul – nu se refera, de pilda, la nepotism. O alta dovada de opacitate a sistemului politic este practica declaratiilor de avere pe care le dau unii demnitari. -Din moment ce aceste declaratii nu sunt facute publice, ele nu au nici un efect. In consecinta, nu a existat nici un caz de punere sub acuzare pe baza acestor declaratii-, se subliniaza in raport.
Vacaroiu si fratii Sechelariu, sub lupa -Freedom House-
Raportul nu da nume de persoane banuite de acte de coruptie, dar aminteste doua cazuri in care inalti demnitari s-au folosit de functiile pe care le detin pentru a trage foloase personale. Documentul -Freedom House- da exemplul unui secretar de stat la Transporturi, frate cu primarul Bacaului (fratii Sechelariu), si al presedintelui Senatului (Nicolae Vacaroiu) pentru a ilustra acest fenomen: -Un secretar de stat din Ministerul Transporturilor are legaturi cu o companie de constructii care a primit un important contract de la orasul in care primar este fratele sau (…) Cateva scandaluri de coruptie s-au invartit in jurul actualului presedinte al Senatului – un fost prim-ministru care ramane inca implicat in business-ul privat-.