Home Social O firmă de casă de-a lui Oprescu a mai pus mâna pe...

O firmă de casă de-a lui Oprescu a mai pus mâna pe o afacere a Primăriei

DISTRIBUIŢI

SC Iliotomi Grup SRL, o firmă care în anul 2008 avea datorii totale de 38,63 milioane de lei, a primit de la Primăria Capitalei permisiunea de a construi långă actualul sediu al municipalității din Splaiul Independenței, 291-293, un imobil cu patru etaje unde ar urma să fie arhiva acestei instituții de stat. Aceasta nu ar fi nimic, însă, Iliotomi este firma de la care Primăria Capitalei a închiriat actualul sediu, în schimb plătind, lunar, o chirie astronomică de 224.000 de euro. Potrivit primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, „contractul de închiriere este încheiat pe o perioadă de trei ani. După primul an de închiriere, adică la sfårșitul acestui an, municipalitatea dorește și poate să schimbe contractul cu Iliotomi astfel încåt să cumpere clădirea printr-un leasing imobiliar, cu o durată de 15-20 de ani, și să o includă în patrimoniul local“.
Clădirea din Splaiul Independenței ar urma să fie ridicată de Iliotomi pe o suprafață de teren de cåteva sute de metri pătrați aparținånd firmei și pe alte cåteva sute metri pătrați aparținånd domeniului privat al municipalității. SC Iliotomi Grup SRL este proprietatea lui Antonios Tsesmetzis și are un capital social de 200 de lei, conform datelor înregistrate la Registrul Comerțului. Potrivit bilanțului pe 2008, depus la Ministerul Finanțelor, firma are datorii totale de 38,63 milioane de lei, pierderile pe anul fiscal 2008 fiind de 4,36 milioane de lei. Contactați telefonic, reprezentanții firmei au declarat că închirierea spațiului din Spaliul Independenței către primărie s-a făcut în urma unei licitații publice. În ceea ce privește clădirea ce urmează să fie construită, reprezentanții Iliotomi ne-au declarat că „deocamdată nu poate spune nimic în acest sens“. Surse autorizate din cadrul Primăriei Capitalei au declarat că „după ce Iliotomi va ridica imobilul care va adăposti arhiva municipalității, această clădire va fi închiriată sau våndută instituției de stat. Nimeni nu neagă faptul că avem nevoie de arhivă și că Primăria Capitalei are nevoie, în general, de spații, dar nu ar fi fost mai bine să avem un singur sediu?! După ce vor fi gata și lucrările de consolidare la sediul din Bulevardul Regina Elisabeta, Primăria Capitalei va fi tot «împrăștiată» prin București: pe Splaiul Independenței, pe Str. Academiei, Pe Regina Elisabeta. Mai bine, banii investiți în consolidări, chirii, cumpărări de sedii i-am fi alocat pentru  construirea unui sediu nou, spațiu, unde să funcționeze toate direcțiile și regiile municipalității“.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.